De ce protejează procurorii români firmele austriece. Complice condamnat fără făptuitor

În plin scandal legat de votul negativ al Austriei privind admiterea României în spațiul european de liberă circulație Schengen, se pun, în mod legitim, întrebări referitoare la modul în care firmele austriece au fost tratate de autoritățile române. Și în special de modul cum protejează procurorii români firmele austriece.

Dosarul Mită la CFR, în care a fost condamnat, în primă instanță, fostul ministru de Finanțe Sebastian Vlădescu, alături de alți foști sau actuali oficiali ai statului român, pentru luare de mită, ridică oareșce semne de întrebare. Decizia în acest dosar a fost dată la finele lunii martie a acestui an, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.

VIP-uri unul și unul pe lista condamnaților în Dosarul Mită la CFR

Sebastian Vlădescu a fost condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la opt ani şi șase luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi trafic de influenţă.

Au mai primit condamări în acest dosar Mircea Ionuţ Costea, cumnatul lui Mircea Geoană, fostul deputat PDL Cristian Boureanu și Constantin Dascălu, fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor (PDL). Dosarul are ca obiect infracțiuni de corupție derulate pe durata a 12 ani, în perioada 2005-2017 în legătură cu desfășurarea contractelor de lucrări de reabilitare a M800, tronsonul Cernavodă-Constanța. Anchetatorii de la DNA arată că probele dovedesc că în anul 2005, reprezentanții companiei austriece Swietelsky ar fi convenit cu Mircea Ionuț Costea, cu Mihaela Mititelu, o persoană apropiată de conducerea CNCF CFR SA, și Sebastian Vlădescu, ministrul de Finanțe, să le plătească un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român. Adică o șpagă în formă continuată.

Mita, garanție pentru plățile curente și pentru ”claim”-uri

Mita era dată în două scopuri. Primul era ca cei șpăguiți să se asigure că austriecii își primesc cu celeritate de la bugetul statului sumele aferente lucrărilor de modernizare feroviară executate pe Cernavodă-Constanța. Al doilea scop (și poate cel mai important) era acela ca oficialii statului român să aprobe fără a pune prea multe întrebări lucrările suplimentare ce urmau să fie făcute de Swietelsky, care nu erau cuprinse în contractul inițial de modernizare a căii ferate.

Este vorba de acele ”claim”-uri, așa cum sunt ele cunoscute atât în practica contractelor încheiate cu Compania Națională de Infrastructură Rutieră (CNAIR), cât și a celor cu Compania Națională de Căi Ferate CCFR SA. Rețeta este cât se poate de simplă: participi la licitație cu un preț mic, câștigi contractul și apoi vii cu ”claim”-uri pentru a suplimenta substanțial suma ofertată.

Directorul din România al Swietelsky a fost condamnat pentru complicitate, după ce și-a recunoscut vinovăția

Bun. Am lămurit pentru ce s-a dat mita și cine a luat-o, cel puțin așa a decis instanța supremă. Dar cine a dat șpaga? În dosarul înaintat de Direcția Națională Anticorupție la Înalta Curte de Casație și Justiție nu apar nici firma Swietelsky Construcții Feroviare SRL, înregistrată în România, și nici firma-mamă Swietelsky Baugesellschaft G.m.b.H., înregistrată în Austria.

În dosar apare doar acordul, din 2019, de recunoaștere a vinovăției de către fostul administrator al Swietelsky România, Josef Hornegger, așa cum a fost el anunțat de către Direcția Națională Anticorupție. El a primit trei ani de închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de trei ani și interzicerea, pe o perioadă de doi ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, a drepturilor: de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat. ”Concret, în perioada 2009-2013, inculpatul Hornegger Josef, directorul reprezentanței din România a companiei austriece, a contribuit la negocierea și plata unui comision de 10% din valoarea sumelor încasate de la compania feroviară, către oficialii romani implicați în deblocarea plăților sau care le puteau influența”, se precizează în acest document. De reținut sintagma ”a contribuit”, fapt ce nu înseamnă că el a dat mita din buzunarul său propriu. Nici nu ar fi avut cum, el nefiind patron sau acționar al firmei, ci doar un expat pe post de director. Chiar dacă avea un salariu bun, nu și-ar fi permis să plătească sumele stabilite de procurori și apoi de instanță că ar fi fost date ca mită.

Oare favorizează procurorii români firmele austriece? Nicio condamnare pentru cel care a dat șpaga

Faptul că Josef Hornegger nu a dat șpaga ”pe persoană fizică” este recunoscut și de către procurori, în același document: ”În schimbul contribuției sale la săvârșirea faptelor de corupție, inculpatul a obținut, de la compania pe care o reprezenta, suma de 1.100.000 euro, prin intermediul unei firme off shore”. Deci ”compania pe care o reprezenta” a dat șpaga, nu directorul din România, care doar a distribuit-o.

Și unde este în dosar compania, domnilor procurori și judecători? Avem condamnări pentru cei care au încasat mita și o altă condamnare pentru cel care a distribuit mita. Cu alte cuvinte, complicele este vinovat, iar făptuitorul – nu. Oare favorizează procurorii români firmele austriece?