De vineri până luni, Preoteasa a uitat că spunea că CFR Călători e ”în pericol de oprire a traficului”

De vineri seara până luni la prânz, șeful CFR Călători, Traian Preoteasa, și-a schimbat abordarea la 180 de grade și acum chiar neagă unele afirmații făcute în prag de weekend. Atunci susținea, într-un document semnat de el, că există risc de incapacitate de plată la CFR Călători și că societatea este ”în pericol de oprire a traficului”. Acum spune că nu se pune problema sistării activității companiei și a adoptat un ton împăciutor.
Operatorul feroviar de stat a dat luni la prânz un comunicat de presă pe care îl vom reda integral și apoi vom analiza cele susținute în acesta.
”Referitor la situația financiară a CFR Călători și constrângerile existente în acest moment, un punct de vedere a fost deja prezentat prin comunicatul de presă din data de 14 iunie 2025. Urmare a problemelor reclamate de companie care au fost prezentate public în comunicatul de presă din 14 iunie, în cursul zilei de astăzi vor avea loc mai multe întâlniri la care, alături de CFR Călători, vor participa și reprezentanții celorlalte autorități de resort. Conducerea CFR Călători are convingerea că se vor găsi modalitățile prin care se vor asigura resursele financiare necesare pentru a nu fi afectată activitatea în desfășurare a companiei la acest moment. Sigur, situații dificile au mai existat de-a lungul timpului, dar de fiecare dată au fost identificate modalitățile prin care acestea sa fie depășite. Nu este o opinie, este o certitudine reliefată prin activitatea de transport feroviar de călători dintotdeauna. Referitor la anumite abordări existente în prezent în spațiul public menționăm că NU se pune problema sistării activității companiei sau falimentul CFR Călători. Mențiunea de
De la incapacitate de plată la CFR Călători și ”pericol de oprire a traficului”, la ”nu se pune problema sistării activității companiei”
Un ton conliciliant, împăciutor, în total contrast cu cel din scrisoarea trimisă vineri către ministrul Transporturilor, secretarul general al Ministerului, secretarul de stat responsabil cu coordonarea sectorului feroviar, președintele ARF și sindicaliștilor, despre care Club Feroviar a scris sâmbătă și a prezentat-o și în facsimil.
În comunicatul de azi se precizează că ”nu se pune problema sistării activității companiei”. Or, în scrisoarea de vineri scria negru pe alb că ”în prezent, datorită (corect în limba română este ”din cauza” – n.red.) lipsei de lichidități acute suntem în pericol de oprire a traficului”. Păi ”oprirea traficului” nu înseamnă același lucru cu ”sistarea activității”, din moment ce obiectul de activitate al CFR Călători îl reprezintă transportul feroviar de pasageri?
O altă frază din epistola de vineri: ”Față de cele prezentate mai sus vă atragem atenția că CFR Călători se află în situația de a intra în incapacitate de plată, cu implicații grave în asigurarea obligației de serviciu public conform Contractului de Servicii Publice, prin oprirea traficului”. Sigur, incapacitate de plată nu este același lucru cu faliment (cuvânt pe care publicația noastră nu l-a folosit), însă tot la sistarea activității se ajunge în acest caz. Ba chiar, în finalul frazei de mai sus se reia sintagma ”oprirea traficului”.
Una peste alta, scrisoarea de vineri semnată de directorul general, Traian Preoteasa, și de cel Financiar, Aida Hanganu, este de fapt o furtună într-un pahar cu apă. Cei doi reclamau că valoarea compensației alocată pentru acest an este de doar 80% din cea de anul trecut. Or, operatorul feroviar de stat a suspendat la începutul anului 244 de trenuri, adică aproape un sfert din total.
Mihai Barbu l-a chemat la discuții pe Traian Preoteasa, Ionuț Săvoiu i-a spus că problemele au fost rezolvate de fiecare dată
După apariția scrisorii în spațiul public, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Mihai Barbu, l-a invitat la discuții pe Traian Preoteasa, transmițându-i, în esență, că orice problemă are și o rezolvare: ”ARF rămâne ferm angajată în sprijinirea unui transport feroviar eficient, predictibil și sigur pentru toți cetățenii”.
O poziție publică a avut sâmbătă și secretarul de stat responsabil cu coordonarea sectorului feroviar, Ionuț Săvoiu. Într-o postare pe pagina sa de Facebook, oficialul a spus că în ultimii trei ani, în condițiile unei transparențe crescute a modului de calcul și monitorizare a activității tuturor operatorilor feroviari, Guvernul a suplimentat fondurile pentru a ajunge la echilibru financiar, fără a fi periclitată continuitatea serviciului public. În baza acestei politici, niciunul dintre operatori, inclusiv CFR Călători, nu au mai înregistrat pierderi în ultimul an.
Cu alte cuvinte, și Ionuț Săvoiu spune că problemele prezentate apocaliptic de Traian Preoteasa au rezolvări la îndemână și că nu poate fi vorba de incapacitate de plată la CFR Călători.
Miza scandalului: bonusul de performanță pentru Traian Preoteasa și Aida Hanganu
În final, amintim faptul că în fiecare an de când operatorul feroviar de stat este condus de Traian Preoteasa, conducerea CFR Călători a transmis asemenea mesaje apocaliptice, plângându-se de lipsa banilor. Și în fiecare an problemele s-au rezolvat la rectificarea bugetului de stat. Ba, mai mult, anul trecut operatorul a primit o compensație sporită, fapt ce i-a permis să încheie anul 2024 pe profit.
De fapt, miza acestei furtuni într-un pahar cu apă este tocmai ca societatea să încheie și anul 2025 pe profit, iar Traian Preoteasa și Aida Hanganu să încaseze componenta variabilă prevăzută în contractul de mandat, adică bonusul de performanță.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail