Site logo
21 martie 2023

Cu doar câteva luni înainte de sosirea primului tren de lung parcurs, ARF nu are o firmă care să îi monitorizeze derularea contractului. Existența unei astfel de firme e cerută de autoritățile europene care gestionează fondurile nerabursabile necesare proiectului. Luni Autoritatea a anulat licitația inițiată cu acest scop în absența ofertelor. Aceasta este a treia licitație fără oferte în doar câteva luni la ARF. Dezinteres total pentru licitația ARF de consultanță la achiziția a 37 trenuri inter-regionale.

Autoritatea pentru Reformă Feroviară a anulat luni licitația inițiată pentru achiziționarea de servicii de supervizare pentru implementarea Contractului de furnizare a 37 de rame electrice interregionale noi în absența oricăror oferte. ”La data limită de depunere a ofertelor nu au existat ofertanți înscriși”, se arată în Sistemul Electronic de Achiziții.

Dezinteres total pentru licitația ARF de consultanță la achiziția a 37 trenuri inter-regionale

Este a treia licitație anulată în ultimele luni după ce a trenurilor cu hidrogen și cea pentru 20 de rame electrice inter-regionale.

La 7 februarie într-un anunț publicat aici, Autoritatea pentru Reformă Feroviară – A.R.F. a anunțat că intenționează să achiziționeze servicii de Supervizare pentru implementarea Contractului de furnizare a 37 de rame electrice interregionale noi.

Sarcinile principale ale supervizorului ar fi urmat să fie:

  • emite Dispoziții legate de derularea Contractului, conform obligațiilor asumate, către Furnizor, în numele Autorității Contractante, numai cu avizul prealabil al acesteia;
  • verifică ritmul de îndeplinire a Graficului de livrare;
  • verifică respectarea calității Produselor și a Serviciilor de mentenanță;
  • respinge Produsele și Serviciile de mentenanță care se dovedesc a nu fi în conformitate cu prevederile Contractului;
  • participă la efectuarea testelor și a procedurilor de recepție;
  • măsoară cantitățile de Produse real livrate și distanța în km parcursă în scopul plății Serviciilor de mentenanță și le evaluează în conformitate cu prevederile Contractului;
  • își dă consimțământul asupra Documentelor Furnizorului sau le respinge motivat;
  • verifică facturile emise de către Furnizor, în ceea ce privește realitatea livrărilor/ serviciilor facturate și conformitatea lor cu prevederile Contractului;
  • emite decizii în caz de dispute între Autoritatea Contractantă și Furnizor;
  • asistă Autoritatea Contractantă în cadrul procedurilor de recepție.

Valoarea estimativă a contractului este de 2,48 milioane lei.

Contract semnat acum aproape un an

Contractul pentru cele 37 de trenuri a fost semnat în martie 2023. Potrivit declarațiilor făcute la acel moment, primul tren va putea intra în circulație la finalul anului 2023.

Valoarea contractului de bază este de aproximativ 263 de milioane de euro, fără TVA. Comanda inițială a fost suplimentată cu alte 17 trenuri. Perioadă de mentenanță poate ajunge la un total de 30 de ani, respectiv durata normată de viață a trenurilor. În acest caz, valoarea contractului poate ajunge la aproximativ 748 de milioane de euro fără TVA.

Fiecare tren va avea în componență 6 vagoane care vor asigura 351 de locuri pe scaune.

Trenurile Coradia Stream – cele mai moderne din gama Alstom – vor putea circula cu o viteză de 160 km/h și vor fi dotate cu zone pentru călătorii cu dizabilități, zone destinate distribuirii automate de bilete și aparate de compostat, zone de bar sau bistro, sisteme de climatizare și conexiune Wi-Fi.

Gama livrată României va semăna cu trenurile POP livrate Italiei, mai puțin tensiunile de alimentare ale liniei, mai mari în România.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share