Site logo
8 februarie 2022

După Galați, și la Cluj au apărut primele dosare penale în legătură cu greva CFR din decembrie, când salariații companiilor feroviare de stat au oprit spontan lucrul, în primul protest comun la nivel național după 2005. Și în acest caz, președinții federațiilor reprezentative din sistemul feroviar îi sfătuiesc pe angajații care sunt chemați la Poliție să se ducă însoțiți de un lider sindical și de un avocat și să fie foarte atenți ce declară.

După protestul de pe 20 decembrie 2021, liderii sindicali au primit, la negocierile cu conducerile companiilor feroviare și cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, asigurări că niciun grevist nu va suferi sancțiuni administrative. Poliția Transporturi a deschis însă mai multe dosare de cercetare penală.

La începutul lunii trecute, Serviciul Județean de Poliție Transporturi Vrancea a trimis o adresă către Regionala Galați a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA prin care cere date despre greviști, precizând că au fost deja deschise trei dosare penale, așa cum a relatat la vremea respectivă Club Feroviar.

Adresă a Poliției referitoare la greva CFR din decembrie, trimisă la Regionala Cluj

greva CFR din decembrieAcum, o adresă similară, care a fost publicată pe grupul de Facebook CCM CFR Statutul Feroviarului a fost trimisă și spre Sucursala Regională Cluj a CNCFR SA de către Secția Regională de Poliție Transporturi Cluj-Napoca.

În document se precizează că solicitarea este făcută ”în interesul cercetărilor care se efectuează în cadrul dosarului penal nr. 8102/P/2021, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, cu privire la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, faptă prev. şi ped. de art. 297 alin. (1) din Cod Penal, constând în neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu de către angajaţi ai Staţiei CF Cluj-Napoca, în data de 20.12.2021, intervalul orar 10,00 – 17,00”.

Concret, polițiștii cer lista trenurilor de călători sau marfă care, la data de 20.12.2021, intervalul orar 10,00 – 17,00, şi-au întrerupt parcursul sau nu au plecat din stația CF Cluj-Napoca, cu indicarea orei sosirii/plecării fiecărei garnituri, respectiv a minutelor de întârziere acumulate pentru flecare situaţie în parte, precum şi a trenurilor anulate.

De asemenea, oamenii legii cer informații despre personalul stației care pe 20 decembrie 2021 a avut ca sarcini de serviciu asigurarea parcursului de circulaţie feroviară şi manevră a trenurilor. Prin aceeași adresă, se cer fişele postului pentru personalui menţionat anterior, în copie certificată pentru conformitate cu originalul.

În fine, polițiștii vor să afle dacă conducerea Regionalei sau a stației a făcut verificări/cercetări cu privire la eventualele nereguli în desfăşurarea activităţii de către personal feroviar.

Florea Dobrescu: Angajații să ia legătura cu liderul de sindicat

vouchere de vacanţă refuzul testării alcoolemiei oprirea trenurilor rastel de biciclete în fiecare garăClub Feroviar a vrut să afle ce mesaj le transmit liderii federațiilor sindicale reprezentative de la calea ferată ceferiștilor care vor fi chemați la audieri la Poliție.

„Dacă vor fi chemați la Poliție, angajații să ia legătura înainte cu un avocat și cu liderul de sindicat, pentru că acesta din urmă este apărătorul lui. Sindicatele au negociat și susținut Legea privind Statutul personalului feroviar. Legea este în vigoare, nu a fost aplicată, iar salariații au dreptul să protesteze. Constituția îl protejează ca cetățean român”, ne-a declarat Florea Dobrescu, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Iulică Măntescu: La Cluj avem lideri sindicali cu studii juridice

greva CFR din decembrie Transporturile de armament dosare penale după greva CFR statutul personalului feroviarȘi Iulică Măntescu, președintele Federației Mecanicilor de Locomotivă, a venit cu aceeași recomandare către salariații ce vor fi chemați ”să dea cu subsemnatul”: să nu meargă neînsoțiți.

„În opinia mea, încadrarea la abuz în serviciu mi se pare un pic abuzivă. Oricum, salariații nu trebuie să se ducă neînsoțiți și să aibă grijă ce declară. Pe Regionala Cluj chiar avem lideri de sindicat care au studii juridice la bază, să apeleze la ei cu încredere”, a spus Măntescu pentru Club Feroviar.

Greva CFR din decembrie 2021, primul protest comun după 16 ani

Protestul de la CFR a început luni dimineață, 20 decembrie 2021, în jurul orei 8,00, iar primii feroviari care au oprit lucrul au fost cei de pe raza Regionalei Iași și cei de la SCRL Brașov – reparatorii de locomotive, după cum a relatat la vremea respectivă Club Feroviar.

De fapt, protestul a fost unul previzibil, liderii sindicali sugerând că este posibil să se întâmple acest lucru imediat după ce în spațiul public au apărut informații legate de prorogarea aplicării Legii 195 privind Statutul personalului feroviar până la data de 1 ianuarie 2023. Aplicarea legii menționate mai fusese prorogată o dată, până la 1 aprilie 2022.

În scurt timp, s-au alăturat mișcării de protest ceferiștii din toată țara, fiind afectată circulația a peste 200 de trenuri de călători, care au înregistrat întârzieri de ore întregi la sosirea la destinație. Feroviarii au reluat lucrul în cursul serii, după negocierile care au avut loc la sediul Ministerului Transporturilor cu directorii societăților de cale ferată și cu ministrul Sorin Grindeanu.

Aceasta a fost prima acțiune grevistă la nivel național a salariaților din cadrul celor trei societăți și companii feroviare de stat – CNCF CFR SA, CFR Călători și CFR Marfă – după 16 ani. Ultima acțiune grevistă comună la calea ferată avusese loc în 2005, când ministrul Transporturilor era Gheorghe Dobre, culmea, de formație ceferist.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share