Site logo
Doi ani de întârzieri. Cei trei ofertanți la licitația de trenuri regionale și-au prelungit ofertele până în martie
27 decembrie 2020

Prelungirea valabilității ofertelor, dar și a scrisorilor de garanție, a fost solicitată de către Autoritatea Contractantă, anume Autoritatea pentru Reformă Feroviară, ca urmare a faptului că până în prezent Curtea de Apel nu și-a motivat ultima decizie dată privind licitația. Decizia face trimite la motivare dar aceasta este în ântârziere.

 

Măsura prelungirii a fost adusă la cunoștința ARF , potrivit documentelor încărcate in SEAP.  Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) a prelungit până pe 20 martie 2021 o decizie privind licitația pentru 40 de trenuri regionale electrice (RE-R), cel mai mare contract de achiziție material rulant din România. ARF așteaptă de la Curtea de Apel București motivarea hotărârii din 12 noiembrie din procesul în care Alstom a fost reclamant. Decizia de atunci a instanței făcea referire la ”considerente din prezenta decizie”, decizie care încă nu a ajuns nici la ARF, nici la ofertanți.

Amânarea este motivată astfel: “Comisia de evaluare constată că, până la această dată, nu s-a primit de la Curtea de Apel București încheierea cu motivarea hotărârii definitive nr.2142/12.11.2020, pronunțată în dosarul nr.1803/3/2020, care a avut drept reclamant pe Alstom Ferroviaria, pentru a o pune în aplicare”.

La jumătatea lunii noiembrie, Curtea de Apel București a decis că Autoritatea de Reformă Feroviară trebuie să reanalizeze ofertele prin prisma consumului energetic. Decizia nu a fost însă una clară. Aceasta deschide însă calea unei noi evaluări a  ofertelor, urmată de noi contestații, acțiuni în Justiție sau poate chiar suspendări ale procedurii.

Sentința din noiembrie a menționat că măsurile autorității contractante trebuie luate cu respectarea, printre altele, a „considerentelor prezentei decizii”. Ori, considerentele deciziei figurează în motivarea deciziei care este de regulă disponibilă săptămâni bune după pronunțare. Până la acel moment este greu de întreprins orice pas, fie de către avocații participanților, fie de către autoritatea contractantă.

La prima vedere, decizia obligă ARF la reanalizarea ofertelor din punct de vedere al consumului energetic, cu respectarea primei metodologii de stabilire a consumului. Reamintim că acesta a fost unul dintre punctele importante ale ofertelor constestate reciproc de către participanți. Inițial, unul dintre producători a avut cel mai mare consum declarat pentru că după ce ARF a schimbat metodologia de calcul a consumului, acest producător a micșorat cu aproximativ o treime consumul declarat. Consumui energetic a fost luat în calcul doar pe partea de costuri cu exploatare a ramelor, nu ca punctaj în sine.

Trenarea deciziilor, organizarea proastă a licitației de către ARF (spre exemplu schimbarea procedurii de declarare a consumurilor energetice în cursul licitației), amânările repetate ale hotărârilor de către instanțele de judecată vor irosi banii europeni pe care România i-ar fi putut accesa pentru achiziția de material rulant.

Licitația împlinește vârsta de doi ani

Licitația a fost lansată pe data de 3 aprilie 2019, cu aproape doi ani în urmă. Obiectul acesteia este 40 de trenuri electrice regionale RE-R, cu posibilitatea suplimentării cu încă 40 de rame electrice. Valoarea estimată se regăsește în intervalul: 1,7 miliarde lei, fără TVA, contravaloarea a 40 rame cu 15 ani mentenanță, 4,55 miliarde lei, fără TVA lei pentru 80 trenuri cu 30 ani mentenanță. Până la termenul limită din 19 iulie 2019, ARF a primit trei oferte, respectiv de la Alstom Ferroviaria SPA, CRRC Qingdao Sifang şi Siemens Mobility. Noile rame vor circula cu viteză maximă de 160 km/h. Finanțarea proiectului urma să fie asigurată din Programul Operaţional Infrastructură Mare – POIM , iar cofinanțarea este asigurată de la bugetul de stat. Nu este clar dacă aceasta mai este posibil, date fiind întârzierile semnificative la derularea licitației. (D.C.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share