Site logo
18 mai 2022

Două importante acte normative în domeniul feroviar au fost aprobate în ședința de Guvern de miercuri.

Este vorba de Programul Național de Acțiune Privind Implementarea Sistemului European de Management al Traficului Feroviar și de        Programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă.

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a explicat, într-o postare pe contul său de Facebook, că Programul Național de Acțiune a fost aprobat acum astfel încât noul Sistem European de Management al Traficului Feroviar (ERTMS) să poată fi implementat până în anul 2025. Acest Program se corelează cu ale două documente strategice: Programul Investițional pentru Dezvoltarea Infrastructurii de Transport din România pentru perioada 2021 – 2030 și Programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare și transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători și marfă.



Ce prevăd cele două acte normative în domeniul feroviar

Programul ERTMS aprobat include etape clare pentru implementarea și certificarea ERTMS pentru rețeaua centrală TEN-T pe termen mediu (2025) și lung (orizontul 2030); actorii responsabili; estimările bugetare; măsuri privind capacitatea administrativă la nivel național a organelor notificate, astfel încât acestea să gestioneze integral procesul de certificare ERTMS pentru toate sectoarele, în timpul construcției lor.

Programul de acțiune pentru dezvoltarea infrastructurii feroviare şi transferul modal către calea ferată al fluxurilor de transport de călători şi marfă a fost completat cu detalierea măsurilor și rezultatele acestora care vor contribui decisiv la atingerea țintelor de creștere a traficului feroviar până în anul 2026.

Programul de acțiune include: măsuri de creștere a traficului feroviar de marfă cu cel puțin 25% până în 2026 față de 2020; măsuri pentru creștere numărului de călători din transportul feroviar cu o medie de 25 % față de nivelul de referință din 2021; măsuri de creștere a utilizării materialului rulant nou achiziționat; măsuri de transfer al călătorilor de la transportul cu autobuze sau microbuze la transportul feroviar pe rutele de navetă.

Programul vizează inclusiv încurajarea investițiilor în sectorul de transport feroviar pentru creșterea tranzitului de mărfuri spre și dinspre Ucraina, respectiv mobilitatea mărfurilor și a persoanelor în contextul reconstrucției Ucrainei.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share