Două regionale ale CFR SA vor să facă reparații la vagoane de uz administrativ

de 6 martie 2026
Două regionale ale CFR SA vor să facă reparații la vagoane de uz administrativ

Două regionale ale Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA vor să facă reparații la vagoane de uz administrativ.

SRCF Brașov a postat în sistemul electronic de achiziții publice anunțul de licitație ce are ca obiect ”RP la vagoane de uz administrativ”. Valoarea totală estimată a contractului este de 250.000 de lei.

Pentru a fi apte de circulație și serviciu, vagoanele de uz administrativ aflate în utilizarea SRCF Brașov sunt supuse periodic unui ciclu de revizii și reparații care respectă prevederile reglementărilor specifice în vigoare. În prezent este necesară efectuarea reparației periodice (RP) la cinci vagoane de acest fel provenite din vagoane de marfă seria Ks. Pentru menținerea/readucerea în stare de funcţionare a vagoanelor de uz administrativ scadente la reparație periodică (RP), în vederea utilizării lor la lucrările de întreţinere – reparaţii linii și a intervențiilor, este necesară efectuarea de lucrări de reparație în unități specializate, reparatoare de material rulant.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 23 martie 2026, ora 15:00.



Licitație și la Regionala Timișoara

La rândul ei, SRCF Timișoara a postat în SEAP anunțul de licitație cu titlul ”Mentenanță, reparații și revizii planificate la vagoanele de marfă”. Valoarea totală estimată a contractului este de 500.000 de lei.

Având în vedere vechimea şi starea tehnică neconformă cu ordinele în vigoare privind siguranța circulației vagoanelor și durata de viață expirată la vagoanele de uz administrativ din parcul CNCF CFR SA, pentru menținerea lor în exploatare în condiții de siguranță a circulației, se impune efectuarea unor lucrări de reparație planificată tip RP cu prelungirea duratei normale de funcționare și revizii planificate de tip RIF – RR. Aceste vagoane sunt necesare pentru formarea trenului de intervenții, pentru transportul de materiale din depozitele secțiilor L și utilizarea ca vagoane tehnologice la masinile grele de cale. În conformitate cu caietul de sarcini pentru Mentenanţă, reparații şi revizii planificate la vagoanele de marfă, se vor executa lucrări de verificare și reparație cu demontarea parțială sau totală a principalelor ansambluri și subansambluri implicate în siguranța circulației.

Ofertele sunt așteptate până la data de 6 aprilie 2026, ora 15:00.



Share