Două tramvaie s-au ciocnit în București. Un copil a fost transportat la spital
Două tramvaie s-au ciocnit luni seară în Bucureşti, la intersecţia dintre bd. Doinea Cornea şi Splaiul Independenţei. În urma impactului un minor a fost transportat la spital.
”La data de 1 Decembrie a.c., în jurul orei 15:38, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel la 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie care a avut loc la intersecţia dintre bd. Doinea Cornea şi Splaiul Independenţei. Din cercetările efectuate până la acest moment, conducătorul unui tramvai, bărbat în vârstă de 58 de ani care se deplasa pe bd. Doinea Cornea dinspre Bd. Iuliu Maniu către şos. Orhideelor a intrat în coliziune cu un alt tramvai care se deplasa pe acelaşi sens de circulaţie”, a transmis, luni seară, Brigada Rutieră a Capitalei, citată de Știrile Pro TV.
”Liniile 10 și 11 – blocate pe Bd. Doina Cornea, în stația Pod Grozăvești, sens Banu Manta. Cauza: eveniment de circulație”, a postat Societatea de Transport București pe contul său oficial de X.
Vatmanii nu consumaseră alcool
Sursa citată a precizat că, în urma accidentului de circulaţie, a rezultat rănirea uşoară a unui minor, care a fost transportat la spital pentru îngrijiri.
”Conducătorii de tramvaie au fost testaţi cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind 0”, a mai transmis sursa citată. Cercetările sunt continuate de poliţiştii Brigăzii Rutiere pentru determinarea cu exactitate a cauzelor şi împrejurărilor în care s-a produs accidentul de circulaţie.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail