Site logo
Drulă îl lovește pe Rădoi acolo unde îl doare. La baza sindicală
8 mai 2021

Cotizațiile membrilor de sindicat angajați Metrorex nu vor mai fi reținute pe statele de plată, din cauza…gradului mare de încărcare a salariaților din compartimentul financiar-contabil, a dispus zilele trecute directorul general al Metrorex Ștefan Paraschiv. Ținta și adevăratele intenții sunt altele și sunt clare: slăbirea poziției, cel puțin financiare, a liderilor de la metrou.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

Măsura a fost primită cu furie de către sindicaliști. Aceștia  argumentează că măsurile încalcă drepturile legale sindicale. În două postări pe pagina lor de socializare, liderii Sindicatului Unitatea își manifestă furia și îl numesc pe directorul general ”domnul Rangă”. Sindicaliștii fac trimitere la forțarea ușii unui chioșc de metrou cu o rangă de către directorul general Metrorex Ștefan Paraschiv.

„Este pentru prima oară în 30 de ani când un director a transformat întreaga mişcare sindicală într-o adunătură de hoţi, iar el este cel care încalcă legea și umbla cu ranga prin metrou (…) Codul Muncii interzice orice imixtiune în activitatea sindicatelor și conform Constituției, sindicatele sunt organizații de drept privat ale salariaților care apără interesele acestora în mod independent”, spune sindicatul Unitatea.

Deductibilitatea cotizației dispare?

Ei afirmă că aceste cotizații sindicale sunt deductibile fiscal și că plata lor individual va anula această deductibilitate.

„În prezent, cotizaţia reţinută pe statul de plată este de 1% din salariul brut, deductibilă din IMPOZIT, iar ANAF nu mai poate recunoaște deductibilitatea fiscală”. Sindicaliștii spun că „posibilitatea ca această cotizație să fie reținută și virată de angajator se întâmplă în toată Europa”.

„Toți salariații membri de sindicat au completat o declarație prin care și au dat acordul sa fie reținută suma, iar (…) USLM este sindicatul reprezentativ la nivel de Metrorex. Potrivit Legii 62/2011, art 218, alin. 2, măsura prin care încearcă să taie fondurile sindicatelor reprezintă o infracțiune și că nu vor ezita să-i facă plângere penală. Potrivit actului normativ respectiv, condiționarea sau constrângerea, în orice mod, având ca scop limitarea exercitării atribuțiilor funcției membrilor aleși în organele de conducere ale organizațiilor sindicale, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, dacă fapta nu constituie o infracțiune mai gravă. ”, spune sindicatul Unitatea.

Poziția sindicatelor a fost susținută și de angajați. „Dacă tot îl roade grija ca este prea mult pentru “compartimentul financiar” să calculeze cotizațiile, să îi propunem d-lui Director să nu ne mai oprească nici asigurările de sănătate, nici impozitul, ca “le plătim” noi din mână …Să vezi atunci ce li se ușurează munca”, a comentat un angajat.

sursa Digi24. Momentul care i-a adus directorului general  din partea sindicaliștilor apelativul de „domnul Rangă”

Măsura anti – sindicală, luată inițial de Florin Cîțu

Tonul a fost dat însă la începutul lunii martie de către premierul Florin Cîțu. El a declarat că Guvernul pregătește în următoarele săptămâni o ordonanță de urgență prin care va elimina cotizarea automată lunară la sindicat în cazul angajaților de la stat.

”Nu mi se pare normal ca oamenii să plătească automat o cotizație. Dacă cineva vrea să fie membru al unei organizații, trebuie să vedem dacă vrea să plătească, să facă efortul lunar să plătească. Eu zic că oamenii nu pot fi obligați să cotizeze. Cine vrea să cotizeze, foarte bine, dar nu trebuie să fie obligat cineva să cotizeze asta”, a spus prim-ministrul.

”Oamenii au completat ei singuri aceste fișe (n.red. – pentru reținerea automată pe statul de plată a cotizației la sindicat), de bunăvoie. Nimeni nu e obligat. Tot ce pot să spun este că din 5.500 de angajați la metrou, doar șapte nu sunt membri de sindicat. Restul e de prisos”, a declarat Ion Rădoi pentru Club Feroviar.

 

 

 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share