Autoritatea pentru Reformă Feroviară și Ministerul Transporturilor au prezentat Guvernului o hotărâre pentru aprobarea notei de fundamentare privind „necesitatea şi oportunitatea efectuării cheltuielilor aferente achiziției de rame electrice noi în cadrul proiectului de investiții „Achiziție material rulant nou, rame electrice regionale RE-R și rame electrice interregionale RE-IR”. Măsura vine la puțin timp după ce anularea licitației de rame regionale a fost contestată atât de către Alstom cât și de către CRRC China – Astra Vagoane România.
Detalii cât se poate de vagi au fost prezentate zilele trecute de către conducerea ARF după o întâlnire cu sindicatele în domeniu. Subiectul ramelor a figurat pe ordinea de zi a discuțiilor potrivit unei postări a autorității pe pagina sa de Linkedin.
ARF a prezentat principalele direcţii de lucru din această perioadă de încheiere a anului 2021 şi pregătirile de activităţi pentru primul trimestru al anului 2022: (…) Achiziţia de material rulant nou atât prin finalizarea licitaţiei pentru cele 37 trenuri electrice de lung parcurs, cât şi prin achiziţia de vehicule pentru scurt parcurs. Aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru achiziţia a 99 trenuri în şedinţa Guvernului din 17 noiembrie deschide calea către noi licitaţii. Până în ianuarie 2022 se preconizează prezentarea unui pachet de investiţii care să se încadreze în cerinţele finanţărilor nerambursabile europene” a comunicat ARF.
Achiziția vine însă după ce o licitație de cumpărare a 40-80 de trenuri electrice regionale a fost anulată de ARF pe motiv că ofertele nu se pot compara din punct de vedere al consumului energetic. Anularea licitației a fost contestată la CNSC și, după o decizie a Consiliului de menținere a anulării, participanții s-au adresat Curții de Apel solicitând continuarea procedurii.
Ce a mai cuprins întâlnirea
••Implementarea Contractului de Servicii Publice 2020 – 2021 prin adoptarea Actului Adiţional 5 şi pregătirea unui Act Adiţional 6, care să permită asigurarea unui flux de numerar corect pentru subvenţiile necesare transportului de călători şi, indirect, plata taxelor de utilizare a infrastructurii.
••Pregătirea Contractului de Servicii Publice 2022, care vizează asigurarea continuităţii activităţii fără disfuntionalitati financiare după 1 ianuarie 2022 şi pregătirea trecerii către un contract pe termen lung care să permită investiţii şi predictibilitate pe piaţă. Noul contract urmăreşte introducerea unor criterii de performanţă cuantificabili, astfel încât calitatea serviciilor să crească, în paralel cu reluarea investiţiilor.
••ARF, împreună cu Direcţia Transport Feroviar şi Direcţia Generală Strategie din Ministerul Transporturilor, lucrează împreună cu autorităţile publice locale în scopul pregătirii cadrului legislativ pentru operarea unor servicii de tren în frecvenţa ridicată în zona urbană funcţională a marilor oraşe ale României.
Cererile sindicatelor
Reprezentaţii sindicatelor au prezentat o serie de solicitări pentru bună funcţionare a sistemului de transport feroviar:
••căutarea de soluţii pentru revenirea la volumul prestaţiei (tren-km) dinainte de declanşarea pandemiei COVID
••stabilirea unei proceduri clare privind definirea mersului de tren (inclusiv lungimea rutelor şi orele de serviciu) pentru fiecare operator în parte
••prezentarea, până în martie 2022, a unei strategii clare post decembrie 2022 (liberalizarea pieței transporturilor feroviare de persoane) care să asigură un transfer corect şi transparent către contractele de serviciu licitate
••achiziţiile de material rulant să includă şi contracte pentru repararea şi întreţinerea acestuia pe termen lung pentru a se asigura bună funcţionare a acestuia
••livrarea de rezultate palpabile, cuantificabile, din partea ARF, pentru a se putea câştiga încrederea în instituţie
••organizarea de întâlniri de schimb de experienţă cu autorităţi şi operatori de transport feroviar din Europa Centrală şi de Vest
••modernizarea sistemului de ticketing, în vederea achiziţiei facile, cu instrumente moderne.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail