Epopeea București-Giurgiu s-a încheiat. Curtea de Apel a stabilit câștigătorul

de 3 iulie 2025
avansul șantiereleor feroviare trenuri de călători București-Giurgiu Lucrările la calea ferată București-Giurgiuavansul șantiereleor feroviare trenuri de călători București-Giurgiu Lucrările la calea ferată București-Giurgiu

Suntem la capătul unei dispute care a durat luni întregi în care câștigător al licitației de modernizare București-Giurgiu, lotul 2, a fost când firma Porr, când asocierea Alstom-Arcada. Ieri, Curtea de Apel s-a pronunțat definitiv asupra cazului.

Mai întâi, Alstom a fost desemnată câștigătoare de către CFR SA, după care Porr a contestat cu succes atribuirea la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor. Asocierea Alstom – Arcada a contestat hotărârea CNSC la Curtea de Apel București, însă a pierdut. Miercuri, aceeași Curte de Apel a acceptat acțiunea de contestare în anulare înaintată tot de Alstom.

„Solutia pe scurt: Respinge excepția inadmisibilității formulării contestației în anulare, ca neîntemeiată. Admite contestația în anulare. Anulează decizia civilă nr. 333/19.05.2025 pronunțată de Curtea de Apel București Secţia a X-a de Contencios Administrativ şi Fiscal şi pentru Achiziții publice, în dosarul nr. 1909/2/2025. În rejudecare, admite plângerea şi, în consecință, respinge contestaţia formulată de către PORR Construct SRL, ca neîntemeiată, şi admite cererea de intervenţie formulată de către Alstom Transport SA. Respinge cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată formulată de către intimata PORR Construct SRL, ca neîntemeiată. Definitivă. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 02.07.2025.”

Tot ieri, o altă cerere de revizuire înaintată de Alstom – Arcada a fost respinsă, motivul probabil fiind faptul că după aprobarea contestației în anulare cererea de revizuire a rămas fără obiect.

Decizia de miercuri semnifică faptul că Alstom rămâne câștigătorul licitației pentru lotul 2 București-Giurgiu, altă cale de atac nemaifiind posibilă pentru firma Porr.

Arcada – Alstom, inițial câștigătoare

În ianuarie, administratorul infrastructurii feroviare a anunțat că a fost desemnată Asocierea Railworks formată din Arcada Company (lider asociere) și Alstom Transport SA (asociat), drept câştigătoare a procedurii de licitaţie publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de „Modernizarea infrastructurii de cale ferată dintre staţiile CF Bucureşti Nord-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră – Lot 2”.

Oferta financiară a asocierii a fost de 2.108.256.817,28 lei fără TVA, criteriul aplicat fiind cel mai bun raport calitate-preț. Valoarea totală estimată a achiziției publice era de 2.259.457.149,97 lei, fără TVA. Sursa de finanțare pentru acest proiect va fi asigurată din fonduri nerambursabile (CEF) și bugetul de stat, iar durata pentru elaborarea proiectului tehnic și execuția lucrărilor va fi de 36 de luni, din care șase luni proiectare și 30 de luni execuție.

Modernizarea liniei de cale ferată pe traseul Bucureşti Progresu-Jilava-Giurgiu Nord-Giurgiu Nord Frontieră (Lotul 2), în lungime de 93,45 km (fără intervalul Vidra-Comana, inclus în Lotul 1, care a fost finalizat de Porr Construct în vara anului trecut), cuprinde inclusiv lucrări de electrificare și de semnalizare, prin implementarea sistemului ERTMS.

Obiectivele specifice

  • reducerea timpului de călătorie, prin creșterea vitezei de circulație pe întregul tronson;
  • creșterea gradului de siguranță feroviară;
  • îmbunătățirea confortului în timpul călătoriei, gestionând în același timp reducerea emisiilor de poluanți și impactul negativ asupra mediului;
  • atragerea călătorilor și a transportatorilor de mărfuri, de la traficul auto către traficul feroviar, pe ruta CF București Nord – Jilava – Giurgiu Nord – Giurgiu Nord Frontieră.

Linia București-Giurgiu este o linie importantă în cadrul rețelei de cale ferată din România, deoarece preia traficul internațional european de pe cele două coridoare centrale de pe teritoriul României și face legătura între Coridorul Rin – Dunăre (fostul Coridor IV) și țările din sud-estul Europei (Bulgaria, Grecia, Turcia), prin traversarea Dunării pe Podul Prietenia, în sectorul de graniță dintre România și Bulgaria.



Share