EXCLUSIV. 174 de ceferiști se pregătesc să revină pe posturile lor, alți 231 pleacă ”în pribegie”

de 4 august 2026
EXCLUSIV. 174 de ceferiști se pregătesc să revină pe posturile lor, alți 231 pleacă ”în pribegie”

Pe un tronson important, lucrările pentru modernizarea căii ferate se apropie încet-încet de final, iar 174 de ceferiști se pregătesc să revină treptat la locurile de muncă. Pe un alt tronson, lucrurile stau fix pe dos: 231 de ceferiști se pregătesc să plece ”în pribegie”, căci încep lucrările de modernizare.

Modernizarea căii ferate Cluj Napoca-Oradea și până la frontiera cu Ungaria, făcută cu bani din Planul Național de Redresare și Reziliență, se apropie de final.

Potrivit unui răspuns al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA la solicitarea Club Feroviar, la data începerii lucrărilor de modernizare, 8 ianuarie 2024, pe tronsonul Cluj Napoca–Oradea–Frontieră își desfășurau activitatea 226 de salariați, după cum urmează:

Ceferiștii vor reveni la posturile lor

Pentru asigurarea continuității activității de exploatare și menținerea siguranței circulației, salariații sunt delegați în alte subunități, unde desfășoară activități cu responsabilități în siguranța circulației trenurilor, a precizat administratorul infrastructurii.

La finalizarea lucrărilor de modernizare și electrificare, ca urmare a mișcărilor de personal, 174 de salariați pot reveni în subunitățile de pe tronson.



Tronsoane în diverse stadii de execuție

Așa cum am scris recent, lucrările pe acest tronson feroviar sunt în diferite stadii de execuție, după cum urmează:

  • Lot 1 Cluj Napoca-Aghireş (30,41 km, constructor Asocierea Alstom Transport  și Arcada Company S.A., denumită Asocierea Railworks) stadiu fizic 71,00%;
  • Lot 2 Aghireş-Poieni (36,53 km, Asocierea Alstom Transport și Arcada Company S.A., denumită Asocierea Railworks) stadiu fizic 73,00%;
  • Lot 3 Poieni-Aleșd (52,74 km, Asocierea FCC Construccion– Gülermak Agir Sanayi Inșaat Ve Taahhüt A.Ș. – CNN Altyapi Yatirimlari Ve Inșaat Anonim ȘIRKETI, denumită Asocierea FCC Construccion -Gülermak CCN lot 3) stadiu fizic 27,52%;
  • Lot 4 Aleșd-Frontieră Ungari (46,74 km, Asocierea Webuild SPA – Impresa Pizzarotti & C.S.p.A. – SALCEF S.p.A, denumită Asocierea Webuild SPA -Impresa Pizzarotti & C SPA – Salcef SPA- Cluj Napoca -Episcopia Bihor Lot 4) stadiu fizic 50,10%.

231 de ceferiști din sud-vestul țării vor fi mutați

Între timp, CFR SA a anunțat că în perioada februarie 2027 – februarie 2032 (cinci ani) se va închide circulația feroviară pe tronsonul Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, unde vor începe lucrările de modernizare. La fel ca în cazul Cluj Napoca-Oradea, lucrările nu pot fi făcute decât cu închiderea circulației, deoarece nu este linie dublă.

Potrivit datelor comunicate de Sucursalele Regionale de Căi Ferate Craiova și Timișoara, pe tronson își desfășoară activitatea 231 de salariați, după cum urmează:

În perioada menționată de cinci ani de zile, salariații vor asigura în continuare întreținerea celorlalte linii din cadrul districtelor și vor fi utilizați la alte lucrări complexe, în funcție de programele lunare aprobate și de activitățile planificate pentru fiecare ramură. Fac excepție persoanele care, până la începerea lucrărilor, vor îndeplini condițiile de pensionare sau vor solicita tipurile de concediu prevăzute de Contractul Colectiv de Muncă în vigoare, precizează CFR SA.

Vor reveni pe posturile lor în 2032

După finalizarea lucrărilor de modernizare și reluarea circulației, activitatea din domeniul Trafic va fi asigurată cu personalul necesar funcționării instalațiilor și desfășurării activității de exploatare.

Pentru instalațiile IFTE și CCS-T, Sucursalele Regionale de Căi Ferate Craiova și Timișoara apreciază că va fi necesară menținerea unui efectiv cel puțin egal cu cel existent în prezent. Acesta poate fi suplimentat în funcție de necesarul stabilit după punerea în funcțiune a instalațiilor modernizate și de organigramele aprobate. Prin urmare, la acest moment nu a fost stabilit un număr final de salariați pentru perioada ulterioară modernizării.

Lucrări complexe pe Drobeta Turnu Severin-Caransebeș

Modernizarea căii ferate pe acest tronson este un demers dificil, din cauza reliefului accidentat.

Pe distanța Drobeta Turnu Severin-Caransebeș sunt prevăzute lucrări aferente Loturilor 4, 5 și 6 ale proiectului Craiova-Caransebeș, pe o lungime totală de 111,415 km. Acestea includ modernizarea liniei de cale ferată, a instalațiilor de electrificare, semnalizare și telecomunicații, introducerea sistemului ERTMS nivel 2, modernizarea stațiilor, lucrări la sisteme de drenaj, terasamente, pasaje, viaducte și adaptarea infrastructurii la cerințele europene de interoperabilitate.

Proiectul prevede lucrări la 62 de poduri și 259 de podețe, precum și intervenții importante la tuneluri. Pe Lotul 4 vor fi reabilitate 7 tuneluri existente: Moșu, Baba, Vir, Vârciorova, Bahna, Alion și Tufari. Pe Lotul 5 este prevăzută reabilitarea tunelului Rachitoberg, cu lungimea de 496 m, și construirea tunelului Poarta I, galerie pentru linie dublă, cu lungimea de 1.279 m. Pe Lotul 6 vor fi reabilitate tunelurile Feneș și Tâmpa și vor fi construite tunelurile Poarta II și Poarta III, ambele galerii pentru linie dublă.



Cine sunt constructorii

Pe Lotul 4, Drobeta Turnu Severin-Băile Herculane (41,618 km) contractul a  fost atribuit către asocierea IC Içtaş – Rotary Construcții Mentenanță;

Pe Lotul 5 Băile Herculane-PO Nou Poarta (32,637 km) va lucra PORR Construct;

Pe lotul 6 PO Nou Poarta-Caransebeș (37,160 km) a fost desemnată câștigătoare asocierea IC IÇTAŞ – Rotary Construcții Mentenanță, dar procedura a fost contestată.



Share