EXCLUSIV Când revine Ion Rădoi la serviciu la Metrorex și unde va avea biroul

de 5 iulie 2023

Președintele suspendat al Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Ion Rădoi, a fost repus de instanță pe postul de subinginer la Metrorex. După decizia Tribunalului București, el s-a dus la sediul societății pentru a stabili data și secția la care va fi reîncadrat. Totodată, Ion Rădoi așteaptă ca joi instanța să se pronunțe și asupra cererii sale prin care a contestat suspendarea din funcția de președinte al USLM.

Ion Rădoi la serviciuLa finele săptămânii trecute, Tribunalul București, Secția a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale, i-a dat dreptate lui Ion Rădoi în ceea ce privește anularea suspendării contractului individual de muncă la Metrorex.

”Respinge excepția de nelegalitate a deciziei CLPS 3, nr 284152/05.04.2022, ca inadmisibilă. Admite excepția lipsei de interes în formularea capătului de cerere privind anularea suspendării CIM dispuse prin decizia din 31.05.1999, și respinge acest capăt de cerere ca lipsit de interes. Admite în parte acţiunea precizată și modificată. Constată încetarea măsurii suspendării CIM, subinginer I, dispusă în baza art 50 lit e) C.M începând cu data de 06.08.2022, data suspendării CIM pentru funcția de președinte al USLM. Obligă pârâta la plata către reclamant a unei despăgubiri egale cu salariile de care ar fi beneficiat de la data de 06.08.2022 și până la data reluării activității în mod efectiv indexate și reactualizate cu rata inflației la zi. Respinge în rest acțiunea, ca neîntemeiată. Cu apel în 10 zile de la comunicare, care se va depune la Tribunalul Bucureşti-Secţia a-VIII-a Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale”, se arată în decizia instanței de judecată.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Pe 1 august revine Ion Rădoi la serviciu. Va avea biroul ”în coasta” lui Marian Artimon

scandal la USLMClub Feroviar l-a contactat pe Ion Rădoi pentru a afla detalii privind reangajarea sa la societatea de transport subteran din Capitală, aflată în subordinea Ministerului Transporturilor.

”Voi reîncepe să lucrez efectiv la Metrorex pe 1 august, la secția SCB (semnalizare, centralizare, bloc). Acolo am lucrat și înainte, am fost șeful Dispeceratului Central al Metrorex de la stația Piața Unirii 1”, a spus liderul sindical.

Cu alte cuvinte, Ion Rădoi va avea locul de muncă chiar lângă sediul USLM, care împarte aceeași ușă de acces cu Dispeceratul Central. Fiind reangajat ca subinginer, Rădoi va avea o cartelă de acces pentru deblocarea acelei uși și nu va mai depinde de permisiunea secretarului general al USLM, Marian Artimon, care nu de puține ori la oprit să intre în sediu și chiar pe culoarul care duce spre acesta.

CITEȘTE și FOTO-VIDEO Un nou scandal la USLM. Ion Rădoi, ținut la ușă pe motiv de gripă

Joi se decide dacă Ion Rădoi va reveni în funcția de președinte al USLM

Ion Rădoi ar putea însă să se întoarcă la serviciu chiar mai repede de 1 august, nu la Metrorex ci la sindicat.

Pe rolul instanțelor se află și un alt proces intentat de fondatorul USLM, prin care contestă decizia de suspendare din funcția de președinte luată de colegii săi anul trecut, iar pronunțarea este așteptată pentru joi, 6 iulie 2023. ”Am atacat decizia prin care Biroul Executiv al USLM m-a suspendat din funcție, pentru că o consider neîntemeiată și ilegală. Din moment ce Justiția a decis să ridice măsura suspendării, nu văd de ce conducerea USLM a decis să să suspende în continuare”, ne-a spus el.

O istorie recentă tumultuoasă la sindicatul din subteran

Războiul Artimon-Rădoi Congresul USLM scandalul de la USLM gruparea Artimon din USLM scandal la USLMTrebuie să facem o scurtă recapitulare a succesiunii de evenimente care a dus la situația actuală. La mijlocul lunii aprilie 2022, Ion Rădoi a fost trimis în judecată de procurorii DNA, sub acuzațiile de folosire a influenței pentru obținerea de foloase necuvenite și șantaj, după cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar. Pe scurt, este vorba de dosarul chioșcurilor de la metrou, deschis în perioada când ministru al Transporturilor era Cătălin Drulă (USR).

În perioada când Ion Rădoi nu a avut voie, din punct de vedere legal, să-și exercite funcția de președinte al USLM, din care a fost suspendat, secretarul general Marian Artimon s-a delimitat de șeful său pe linie sindicală. Tot în această perioadă, aproape toți membrii Biroului Executiv al USLM au ieșit la pensie.

Marian Artimon a completat ”prezidiul” sindical cu mai mulți tineri angajați la Metrorex, dar care nu au ajuns în aceste funcții în urma unor alegeri interne desfășurate potrivit Statutului USLM. Însuși Marian Artimon a fost ales la ultimul Congres al USLM în funcția de vicepreședinte, secretar general fiind votat Constantin Dumitrică. Numai că și acesta din urmă a ieșit la pensie, iar locul său a fost luat de Artimon.

Pe 12 august 2022, Ion Rădoi a scăpat de controlul judiciar impus în dosarul deschis de DNA privind chioșcurile de la metroul bucureștean. Numai că, pe 17 august, colegii săi din Biroul Executiv controlat de Marian Artimon au descis să-l suspende din nou. Acum, Ion Rădoi ar putea reveni cu drepturi depline în funcția de președinte al USLM.

Va candida Ion Rădoi pentru un nou mandat la șefia USLM?

Miza cea mare o reprezintă alegerile pentru conducerea USLM, care sunt programate pentru toamna care va veni, conform Statutului.

Marian Artimon și-a exprimat în mai multe rânduri, fie volat, fie direct, intenția de a candida la funcția de președinte al organizației sindicale de la metrou. De asemenea, el se arăta sceptic că va putea candida și Ion Rădoi, motivând acest lucru prin faptul că acesta din urmă nu mai este angajat nici la sindicat, nici la Metrorex. Acum însă lucrurile s-au schimbat, revine Ion Rădoi la serviciu și poate candida.

Întrebat de Club Feroviar dacă va candida la Congresul USLM din toamnă pentru un nou mandat, Ion Rădoi a refuzat să răspundă.



Share