Paginile și grupurile de Facebook ale pasionaților feroviari au distribuit în ultimele 24 de ore o informație neverificată prin care se dădea ca sigură lansarea unui tren RegioJet București-Munchen în cursul anului viitor. Club Feroviar a verificat direct la sursă și este acum în măsură să furnizeze informația corectă.
Adrian Bărbulescu
”Furtuna” a fost iscată de o postare a utilizatorului Mladen Arsenijevic în grupul de Facebook ”Trenuri românești”, cu titlul ”Regiojet plan 2022/2023” și care era însoțită de o captură a unui așa-zis mers al trenurilor pe relația București Nord-Munchen și retur. După cum se poate observa în imaginea alăturată (captură din postarea menționată), erau date ca sigure inclusiv orele de plecare și de sosire din fiecare stație de pe traseu.
Postarea s-a ”rostogolit” rapid pe grupurile de feroviari și a iscat numeroase controverse. Unii au luat de bună informația, alții au comentat că este vorba de o păcăleală de 1 aprilie distribuită în luna iunie. Analizând la rece, nu putem să nu scoatem în evidență câteva lucruri care dau de bănuit. În primul rând, distanța dintre București și Brașov figurează ca fiind de 170 km, față de 166 km în mod real. Apoi, postarea figurează doar pe grupul de Facebook menționat, nu și pe contul lui Mladen Arsenijevic. Nu în ultimul rând, fotografia de profil a acestuia nu ne face să ne gândim la o sursă de încredere în domeniul feroviar: el stând la masă pe o terasă, în fața unei farfurii din care a isprăvit de mâncat, și sorbind cu nesaț dintr-un pahar de bere.
Oficial, nu este planificat un tren RegioJet București-Munchen. Opțiunile rămân însă deschise
Dată fiind însă viralizarea postării în rândurile feroviarilor și pasionaților feroviari din România, am considerat necesar să verificăm ”informația” direct la sursă, adică la ing. Aleš Ondrůj, responsabilul de comunicare cu presa al RegioJet.
Răspunsul la solicitarea adresată de Club Feroviar a venit prompt: ”În acest moment, putem spune doar că am depus anunțul privind mai multe servicii de lung parcurs pe rute deschise operatorilor privați pe care ne gândim să le deschidem în următoarele 18 luni. Toate aceste intenții au făcut parte din viziunea noastră privind dezvoltarea strategică a serviciilor RegioJet în Europa Centrală. De îndată ce vor fi confirmate, vom veni cu mai multe detalii. În acest moment se poate spune că avem o viziune clară asupra dezvoltării celor mai bune servicii feroviare la cele mai bune prețuri în alte țări din Europa Centrală în viitorul apropiat”.
Cu alte cuvinte, RegioJet nu confirmă informația distribuită pe Facebook, dar nici nu exclude posibilitatea de a include în planurile sale România. Dacă se va întâmpla acest lucru și dacă legătura cu țara noastră va fi făcută din Munchen rămâne să aflăm în viitor. Deocamdată, totul e ca la Radio Erevan.
Astra Vagoane Călători Arad a livrat vagoane către RegioJet
RegioJet este cel mai mare operator privat de transport feroviar de pasageri din Europa Centrală. Compania a fost fondată în 2009 ca o filială a Student Agency, se arată pe site-ul oficial al companiei.
Din 2011, RegioJet este o companie care operează transport feroviar regulat de călători pe ruta Praga – Ostrava – Žilina – Košice. Din decembrie 2015, RegioJet funcționează și pe ruta Praga – Olomouc – Přerov, cu o conexiune de autobuz suplimentară către Zlín și Otrokovice. Din 2012, compania-soră RegioJet cu sediul în Bratislava operează transportul feroviar intern pe ruta Bratislava – Dunajská Streda – Komárno.
Parcul activ al RegioJet este format în prezent din 127 de vagoane, cu o viteză maximă constructivă de până la 200 km/oră. Nucleul flotei RegioJet este format din vagoane preluate de la companiile feroviare de stat austriece și elvețiene. De asemenea, RegioJet a cumpărat vagoane tip Bpmz 20-90 fabricate de Astra Vagoane Călători Arad, așa cum a scris la vremea respectivă Club Feroviar.
Trenul Pannonia avea un vagon de dormit București-Munchen
Dacă informația privind introducerea unui tren RegioJet București-Munchen se va confirma, românii vor putea din nou, după mai bine de zece ani de zile, să meargă fără schimbarea trenului până în Germania.
CFR Călători opera până acum un deceniu un vagon de dormit pe relația București Nord- München Hbf., care era atașat la trenul Pannonia. În final, el a fost scos din circulație pentru că nu mai avea pasageri, din cauza prețului biletului, de peste 300 de euro, care nu mai putea ține pasul cu tarifele practicate de companiile aeriene low cost, și din cauza timpului de parcurs foarte mare.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail