Site logo
30 martie 2023

În aceste zile, inspectorii Autorității de Siguranță Feroviară Română fac controale la mecanicii de locomotivă de la trenurile de călători, de stat și private. Concluziile acestor acțiuni de control, dispuse în urma accidentelor feroviare de la Roșiori Nord și Galați, vor fi centralizate până vineri, 31 martie.

Club Feroviar a intrat în posesia unui document al Serviciului Supraveghere Siguranță Feroviară din cadrul ASFR prin care se prezintă tematica acţiunilor de inspecţie de stat prin însoțirea trenurilor pe care ASFR la face la operatorii de transport feroviar de călător în perioada 28-30 martie 2023. Prin aceste acțiuni de control se verifică respectarea cadrului de reglementare legislativ privind starea tehnică a vehiculelor feroviare motoare după efectuarea reparațiilor și a reviziilor planificate, formarea profesională continuă a personalului cu responsabilități în siguranța circulaţiei, precum şi conducerea vehiculelor motoare aflate la remorcarea trenurilor și în manevră feroviară.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Controale la mecanicii de locomotivă. Sunt verificate șapte aspecte

controale la mecanicii de locomotivăÎn cadrul controalelor, sunt verificate șapte aspecte privind activitatea mecanicilor de locomotivă și a operatorilor de transport feroviar de călători, după cum urmează:

  1. Verificarea carnetelor de bord referitor la consemnarea efectuării întreținerii prin revizii planificate şi a referinţelor privind instalațiile și echipamentele lipsă sau defecte care interzic ieşirea din unităţile de tracţiune pentru remorcarea trenurilor sau manevră.
  2. Verificarea comunicării personalului care intră în serviciu a observațiilor necesare în legătură cu starea tehnică și funcționarea în exploalare a locomotivei cu ocazia schimbului personalului de locomotivă într-o stație.
  3. Verificarea modului de respectare a prevederibr art. 86 din Instrucţiuni pentru activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr. 201/2006, în legătură cu legarea conductei de înaltă tensiune a trenului la locomotiva de remorcare.
  4. Verificarea aşezării schimbătoarelor de regim înainte de îndrumarea trenurilor şi a instalaţiilor de control punctual al vitezei.
  5. Verificarea modului de conducere şi deservire a locomotivei de către personalul de locomotivă conform prevederilor 89, 91, 103 din Instrucţiuni pentru activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr. 201/2006, aprobate prin OMTCT nr. 2229/2006.
  6. Modul de completare a foii de parcurs conform prevederilor din Anexa nr. 1 la Instrucţiuni pentru activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar nr. 201/2006.
  7. Verificarea modului de respectare a art. 46 și 47 din Instrucţiuni pentru activitatea personalului de locomotivă în transportul feroviar, privind verificările tehnice pe care trebuie să le facă personalul de locomotivă în linie curentă sau în stații.

În documentul citat se precizează faptul că tematica propusă nu este limitativă, inspectorii ASFR putând verifica orice alte aspecte pe care le consideră relevante în context. Sinteza acțiunilor va fi realizată până vineri, 31 martie 2023, la ora 11,00.

Urmează acțiuni mai ample de control al ceferiștilor cu atribuții în siguranța circulației

Controalele inspectorilor ASFR vin ca un ”preludiu” al unor acțiuni mai ample pe care autoritățile le pregătesc pentru verificarea mecanicilor de locomotivă și a celorlalți ceferiști cu atribuții în siguranța circulației.

Club Feroviar a informat vinerea treacută că pe site-ul Ministerului Transporturilor a fost postat proiectul de Ordin al viceprim-ministrului, ministrul Transporturilor și Infrastructurii privind instituirea unor măsuri preventive de urgență în vederea îmbunătățirii siguranței feroviare. Concret, se va proceda la verificarea cunoştinţelor personalului feroviar încadrat în funcţiile cu responsabilități în siguranţa circulaţiei feroviare aparţinând administratorului/gestionarilor de infrastructură feroviară și operatorilor de transport feroviar.

Verificările, dispuse după producerea mai multor accidente feroviare

În Nota de fundamentare a proiectului de act normativ, necesitatea verificării suplimentare a feroviarilor de la stat și de la privat este justificată prin numărul mare de evenimente feroviare nedorite produse în ultimii doi ani. Astfel, inițiatorii proiectului expun o listă de nu mai puțin de 21 de accidente și evenimente feroviare produse atât din cauza mecanicilor de locomotivă, cât și a impiegaților de mișcare și a altor ceferiști cu responsabilități de siguranța circulației. Printre ele se află, de exemplu, îndrumarea, toamna trecută, a două trenuri de călători pe aceeași linie între stațiile Pajura și Mogoșoaia, dar și accidentul feroviar de la Roșiori Nord de pe 13 martie 2023. De fapt, producerea acestuia din urmă a determinat Autoritatea pentru Siguranță Feroviară Română (ASFR) să ceară reeexaminarea ceferiștilor.

Între timp, sâmbătă seara s-a produs și teribilul accident feroviar din stația CF Galați, în urma căruia ceferista Gina Basoc și-a pierdut viața.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share