Slide Slide Slide


PARTENERI:

Femeie de serviciu hărțuită sexual de șeful de gară, despăgubită cu 7.500 de euro

By

Despăgubirea a fost câștigată la CEDO într-un proces în care judecătorii europeni au notat că CFR nu a făcut mai nimic să apere persoana vătămată, o femeie de serviciu hărțuită sexual. La rândul lor, judecătorii și procurorii români au dat dovadă de erori, suficiență și stereotipizare în judecata plângerii femeii de serviciu. Agresiunea ar fi avut loc în 2014.

Faptele

Reclamanta, numită C. de către judecătorii CEDO pentru protecția identității, este cetățean român, născut în 1970 și domiciliat în Fibiș (Timiș). În 2014-2017, în timp ce era angajată într-o companie de curățenie, C. a fost repartizată să lucreze ca îngrijitor la Gara Timişoara Est, care aparţine societății de stat CFR Călători (Gările sunt totuși în administrarea CFR SA, nu a CFR Călători). În 2017, a depus plângere penală la parchetul local împotriva C.P., șef al stației Timișoara Est, acuzându-l că a încercat în mod repetat timp de doi ani să o constrângă să aibă relații sexuale cu el.

Șeful de gară: Nimeni nu te va crede, ești doar o femeie de serviciu

Ea a susținut că, odată confruntat cu refuzurile ei, el devenise agresiv verbal, refuzând să-i dea materialele de curățenie de care avea nevoie pentru a-și îndeplini sarcinile și apoi acuzând-o că nu-și face treaba cum trebuie. Înainte de a depune plângere penală, ea îi spusese managerului ei din firma de curățenie despre  comportamentul șefului de gară, explicând că nu l-a reclamat pe C.P. mai devreme pentru că îi era frică de el, iar acesta i-a spus că nimeni nu o va crede, ea fiind doar o femeie de serviciu.

Ulterior, ea, managerul ei și angajatul companiei de căi ferate care supraveghează contractul cu firma de curăţenie, s-au întâlnit cu şeful CFR responsabil cu serviciile pentru pasageri pentru a discuta despre comportamentul inadecvat al lui C.P. Cinci zile mai târziu, șeful CFR menționat i-a chemat la el pe C.P. și pe angajatul care supraveghea contractul de curățenie la biroul său. Când a fost confruntat, C.P. i-a cerut scuze. Aceasta s-a dovedit a fi ultima zi de angajare a lui C. la Gara Timişoara Est.

„Soluționarea” problemei: Ori demisionezi, ori te mutăm

Pe 1 octombrie 2017 a fost forțată să-și ia concediul anual și, la întoarcerea sa, trei săptămâni mai târziu, ei i s-a dat posibilitatea de a alege să lucreze la altă gară sau să demisioneze. Ea a ales să demisioneze. La 27 noiembrie 2017, parchetul a început o anchetă penală în privința acuzațiilor sale și a ascultat transcrieri ale înregistrărilor private pe care le făcuse din interacțiunile ei cu C.P.

Colegii de muncă de la gară au confirmat că, deși nu l-au văzut personal pe C.P. făcându-i avansuri sexuale lui C., o văzuseră pe aceasta uneori supărată la serviciu.

Responsabilul cu cercetarea disciplinară spune că nu are atribuții în domeniu

Șeful siguranței pasagerilor a declarat că nu a investigat acuzațiile ei în detaliu, deoarece acestea nu intră în sfera sa de activitate. El a încurajat-o pe C. să meargă la poliție dacă ea consideră că a fost comisă o infracțiune. El a explicat că în cadrul ședinței din biroul său, C.P. îşi ceruse scuze în termeni generali, fără a admite faptele invocate de reclamant. Se pare că întreprinderea de căi ferate nu luase chestiunea să o dezvolte. Intervievat de Parchet, C.P. a afirmat că a avut relații sexuale cu reclamanta o dată, în 2014 și că a evitat-o ​​după aceea de teamă că soția sa va afla. El a mai spus că a început să o urmărească în 2016 și să o atingă în mod nepotrivit.

Procurorii: Pipăitul nu e interzis

Parchetul a decis să nu-l judece pe C.P. și să încheie ancheta, pe motiv că faptele săvârșite nu au constituit o infracțiune interzisă de lege. Procurorul-șef al aceluiași Parchet a menținut decizia fără a reevalua probele din dosarul cauzei. C. s-a plâns de deciziile procurorilor la Judecătoria Timişoara, dar în final acestea au fost menținute. S-ar fi constatat că C.P. ceruse favoruri sexuale de la C., dar că aceasta nu s-a simțit amenințată în libertatea ei sexuală sau umilită, elemente cerute de lege pentru ca fapta să constituie infracțiune.

Femeie de serviciu hărțuită sexual. Decizia Curții

  • Societatea de căi ferate era deținută de stat și, prin urmare, reprezenta o autoritate publică. Cu toate acestea, compania de căi ferate pare să fi făcut puțin în fața acuzațiilor de hărțuire sexuală.
  • Șeful siguranţei pasagerilor care fusese informat despre situație și audiase părțile implicate a refuzat să cerceteze cazul lui C. și o sfătuise să meargă la poliție dacă a simțit că este necesar. La fel de important, fără nicio avertizare prealabilă, el a supus-o pe C. la o confruntare cu C.P. în biroul lui. În plus, nu era niciun semn că el o îndreptase spre oricine altcineva din companie care ar fi putut ajuta să se ocupe de ea sau că el însuși a adus problema în atenția persoanei (persoanelor) corespunzătoare în cadrul companiei de căi ferate. Se pare că nu a avut loc nicio anchetă internă. Într-un astfel de context, a fost imposibil ca judecătorii CEDO să cerceteze dacă sunt introduse mecanisme la nivelul angajatorului pentru a face față hărțuirii sexuale la locul de muncă.
  • Curtea a remarcat că principalul obiectiv al plângerii lui C. a fost răspunsul dat de către procurori și instanțe la plângerile sale de hărțuire sexuală. Prin urmare, a examinat dacă în procesul penal privind acuzațiile, statul a protejat suficient dreptul lui C. la respect pentru viața ei privată, în special pentru integritatea ei personală.

„Justiție” de mântuială

  • Procedând astfel, Curtea a reținut că C. a depus o plângere penală împotriva C.P. pentru  hărțuire sexuală, că ancheta a început cu promptitudine și că atât parchetul, cât și Judecătoria recunoscuseră că C.P. se comportase în modul pretins de C., dar au considerat că aceasta nu constituia o infracțiune. Deciziile adoptate în cauză au arătat fie că C.P. nu fusese făcut răspunzător penal pentru presupusa infracţiune, fie că C. nu s-a simțit umilită prin comportamentul acestuia, element cerut de dreptul intern pentru acest lucru astfel încât comportamentul să fie catalogat drept hărțuire sexuală.
  • Cu toate acestea, nimic din deciziile interne nu a arătat cum au ajuns autoritățile la astfel de concluzii. Parchetul a descris pur și simplu în detaliu probele depuse și nu a încercat să evalueze coerența și credibilitatea declarațiilor lui C. sau le-a plasat în context. De exemplu, nu s-a făcut nicio evaluare a relației de putere și subordonare dintre C. și C.P. Mai mult, nu s-au uitat pentru a stabili dacă acțiunile lui C.P. au avut vreo consecință psihologică posibilă asupra lui C. sau dacă au existat motive pentru ca C. să facă acuzații false împotriva lui C.P., așa cum au sugerat unele dintre declarațiile martorilor.

Viața privată a victimei devine argument

În plus, Curtea a reținut cu îngrijorare că decizia Parchetului conținea a relatare detaliată a insinuărilor făcute de C.P. în declarațiile sale despre viața privată a lui C. și despre presupusele motive pentru acțiunile și acuzațiile sale. În cursul urmăririi penale, reclamantul a trebuit să sufere o confruntare a martorilor cu șeful siguranței pasagerilor. Procurorul nu a dat nicio explicație cu privire la necesitatea acestei confruntări și privind impactul acesteia asupra reclamantului. În cele din urmă, C. a fost forțată să-și părăsească locul de muncă, iar acest element nu a fost luat în considerare în evaluarea autorităților. Fără a exprima o opinie cu privire la posibila hărțuire sexuală, CEDO a constatat că ancheta cazului conținea vicii semnificative care constituiau o încălcare a îndatoririi statului.

În sențința pronunțată, judecătorii obligă statul român să plătească suma de 7.500 de euro către această femeie de serviciu hărțuită sexual cu titlu de daune non–materiale.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share