Site logo
19 iulie 2022

Club Feroviar a informat luni că la licitația organizată de Regionala Brașov a CFR SA pentru proiecte de tip Quick Wins a fost depusă o singură ofertă pentru 19 loturi. Oferta aparține unei firme ce face parte dintr-un grup care se află pe lista neagră a CNAIR.

Este vorba de procedura de achiziție cu titlul ”Proiecte tip Quick Wins – Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru reabilitarea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii”, lansată la începutul lunii mai.

Purtătorul de cuvânt al CNCF CFR SA, Oana Brânzan, a anunțat luni că în cadrul procedurii, un singur agent economic, Asocierea DRUM ASFALT- ZUE, a depus oferte pentru 19 loturi, pe următoarele intervale de stații:

►Lot 3 Teiuș – Aiud, între km 399+900 – 400+650 (fir I+II);

►Lot 4 Teiuș – Aiud, între km 400+650 – 403+700 (fir II);

►Lot 5 Teiuș – Aiud, între km 400+650 – 403+700 (fir I);

►Lot 6 Teiuș – Aiud, între km 403+700 – 407+200 (fir II);

►Lot 7 Teiuș – Aiud între km 403+700 – 407+200 (fir I);

►Lot 8 Teiuș – Aiud, între km 407+200 – 411+750 (fir II);

►Lot 9 Teiuș – Aiud, între km 407+200 – 411+750, (fir I);

►Lot 10 Teiuș – Aiud, între km 411+750 – 412+850 (fir I+II);

►Lot 11 Aiud – Unirea, între km 412+850 – 414+800 (fir I+II);

►Lot 12 Aiud – Unirea, între 414+800 – 417+100 (fir I+II);

►Lot 13 Aiud – Unirea, între 417+100 – 419+250 (fir I+II);

►Lot 14 Aiud – Unirea, între 419+250 – 421+800 (fir I+II);

►Lot 15 Aiud – Unirea, între 421+800 – 424+500 (fir I+II);

►Lot 16 Aiud – Unirea, între 424+500 – 427+000 (fir I+II);

►Lot 17 Unirea – Războieni, între 427+000 – 429+700 (fir I+II);

►Lot 18 Unirea – Războieni, între 429+700 – 432+200 (fir I+II);

►Lot 19 Unirea – Războieni, între 432+200 – 433+200 (fir I+II);

►Lot 20 Războieni – Călărași Turda, între 433+200 – 434+000 (fir I+II);

►Lot 21 Războieni – Călărași Turda, între 434+000 – 435+600 (fir I+II).

Valoarea totală estimată a celor 19 loturi este de 263.870.895,57 lei, fără TVA, echivalentul a aproximativ 53 de milioane de euro.

Trameco, pe lista neagră a CNAIR

Drum Asfalt este parte a grupului Selina, alături de firma Trameco, precizează site-ul MainNews. Aceasta din urmă a fost sancționată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere cu certificat negativ și rezilierea contractului pentru construirea lotului Biharia-Chiribiș din Autostrada Transilvania.

Într-adevăr, pe 12 mai 2022, CNAIR a anunțat că a reziliat contractul de proiectare și execuție pentru finalizarea Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj Napoca – Oradea, Secțiunea 3C: Suplacu de Barcău – Borș, Lot 2 – Subsecțiunea 3C2: Chiribiș – Biharia, km 30+550 – km 59+100.

Spicuim din motivele invocate de CNAIR pentru rezilierea contractului: „Proiectul Tehnic elaborat de către Antreprenor nu respectă prevederile contractuale și legale în vigoare, ceea ce reprezintă o încălcare a prevederilor contractuale asumate de către Antreprenor; Întârzierile majore, nejustificate și care exclud orice culpă a Beneficiarului în îndeplinirea de către Antreprenor a obligațiilor contractuale, faptul ca, prin aceasta conduită, Antreprenorul a dovedit incapacitatea de a continua, respectiv de a finaliza obiectivul prevăzut de contract, aspect care reprezintă, în mod vădit, neîndeplinirea unor obligații contractuale semnificative și esențiale, dar și atitudinea Beneficiarului, care, deși ar fi putut da eficiență instrumentului rezilierii la un moment anterior, a dovedit bună-credință și a acordat Antreprenorului prorogări și termene rezonabile în care acesta să revină în matca Acordului Contractual, manifestând o conduită în acord cu prevederile legale și contractuale”.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share