Slide Slide Slide


PARTENERI:

Fiscul reclamă CFR Marfă la Poliție. Apostolache: „Acum ne plătim contribuțiile la zi”

By

Agenția Națională de Administrare Fiscală a trimis Poliției (IGPR) o plângere împotriva CFR Marfă, companie acuzată că a reținut contribuțiile angajaților, dar că nu le-a virat statului.

Pe lista celor aproape 53.000 de contribuabili trimisă de ANAF Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) pentru cercetări penale are în frunte, potrivit informaţiilor Profit.ro, o companie de stat, CFR Marfă, cu restanţe de aproape 22 de milioane de lei intrate sub incidenţa prevederilor care au reincriminat, de la 1 martie, reţinerea fără virare la buget a unor contribuţii şi impozite cu reţinere la sursă, potrivit Profit.ro.

Conform unei modificări legislative intrate în vigoare la 1 martie (prevăzută în OUG 130/2021), ANAF trebuie să depună automat sesizare penală pentru restanţe mai mari de 60 de zile la reţinerea şi nevirarea a 19 tipuri de contribuţii şi impozite.

Un document publicat la finalul lunii iulie de Ministerului Transporturilor menţionează CFR Marfă ca având restanţe la plata contribuţiilor la pensie şi sănătate pentru salariaţi.

Directorul general CFR Marfă, Daniel Apostolache, precizează că nu este vorba de contributii curente aferente salariilor din prezent, ci de cele vechi care sunt incluse în dosarul ajutorului de stat. „De când sunt eu la companie, contribuțiile se plătesc la zi”, explică el.

Folosim cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența pe site-ul nostru. Navigând pe acest site web, sunteți de acord cu utilizarea noastră de cookie-uri.

Share