Site logo
15 februarie 2023

A început modernizarea stației CF Timișoara Nord, iar lucrările vor costa peste patru milioane de euro, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

”Șantierul este acum în plină organizare, primele măsuri luate de constructor fiind cele pentru delimitarea zonelor de lucru, prin montarea de indicatoare/benzi reflectorizante pentru interzicerea accesului, închiderea tunelului pietonal și amenajarea unei pasarele provizorii pentru asigurarea accesului călătorilor la peroane”, se arată într-un comunicat postat pe pagina oficială de Facebook a administratorului infrastructurii feroviare din România.

modernizarea stației CF Timișoara Nord

Va fi refăcută întrega fațadă a ansamblului de clădiri (Corpurile 1-5), pe o suprafață de 3.451 mp, vor fi făcute lucrări de reparații în interiorul tunelului pietonal, la peronul 1, se vor înlocui toate instalațiile electrice, se vor monta instalații de răcire (HVAC), panouri fotovoltaice, iar piațeta din fața gării va fi modern reamenajată și va dispune inclusiv de o fântână arteziană luminată.

Valoarea lucrărilor este de 21,03 milioane de lei, fără TVA, iar finanțarea este asigurată din surse proprii al CFR SA, termenul de finalizare fiind anul viitor (termenul de execuție este de 18 luni).

Lucrările care vor fi executate pentru modernizarea stației CF Timișoara Nord

CNCF CFR SA a detaliat categoriile de lucrări care vor fi executate de Asocierea SC Constructim SA – SC Reno All&Construct SRL – SC Consinstal Concept SRL, astfel:

FAȚADE ȘI ACOPERIȘURI

– termoizolație de vată minerală bazaltică pentru pereți și cu plăci de polistiren extrudat pe socluri;

– finisajul exterior la corpurile C1-C5 cu piatră montată pe sistem de fațadă ventilată și structură metalică;

– finisaj exterior la fațadele clădirii CED cu tencuială decorativă structurată siliconată;

– tencuială decorativă de exterioar și plăci bond (fațade ventilate);

– panou de sticlă, tip perete cortină, la toate cele cinci corpuri;

– tencuială decorativă siliconată și un riflaj metalic în zona copertinelor de la peronul 1 și de la corpul C1, dinspre piațeta gării;

– riflaj metalic cu iluminat pe fațada principală a corpului C3;

– glafuri metalice din tablă vopsită în câmp electrostatic la pervazele exterioare de la ferestre;

– montarea a două ceasuri, care vor indica ora și temperatura.

Tunelul pietonal

– refacerea pardoselilor cu granit rezistent la trafic intens și antialunecare;

– refacerea parapeților de la scările de acces;

– refacerea pereților și a stâlpilor cu plăci de travertin;

– montarea unui elevator pentru persoane cu dizabilități pentru acces peronul 1;

– montare sistem de supraveghere;

– înlocuirea sistemului de iluminat cu corpuri LED;

– montarea unui sistem audio și de detecție, semnalizare și avertizare PSI.

Peronul 1

– plăci din travertin pe toată lungimea perimetrală a parterului gării;

– travertin și tencuială decorativă siliconată pe stâlpi;

– refacerea sistemului de iluminat;

– montarea unui sistem de supraveghere;

– montarea unui panou pentru informații și 3 ceasuri.

Piațeta gării

– amenajarea şi refacerea pavimentului piațetei cu dale de granit;

– montarea de băncuțe;

– plantarea de arbori ornamentali;

– montarea unui rastel pentru biciclete;

– realizarea unei fântâni arteziene cu jocuri de lumini;

– realizarea unui sistem de iluminat cu stâlpi ornamentali;

– sistem WI-FI și supraveghere video;

– refacerea sistemului de colectare și evacuare a apei meteorice.

Instalații

– instalație HVAC (agent termic de răcire) prin 3 chillere răcite cu aer cu modul hidraulic incorporat;

– instalații electrice;

– panouri fotovoltaice.

Modernizarea stației CF București Nord e încă în faza de licitație

Faza I a proiectului de licitație a stației CF București Nord a fost scoasă recent la licitație de Regionala București a CNCF CFR SA.

”Există un proiect cu trei faze: faza I, care include clădirea istorică – anul trecut a împlinit 150 de ani. Chiar dacă la începutul existenţei ei nu a fost în forma actuală, a fost doar o parte din actuala construcţie – monument istoric, va primi finanţare de peste 400 de milioane de lei ca să asigure un front pentru publicul călător, în aşa fel încât la nivelul cerinţelor zilei de astăzi vor fi modificări, renovări, reabilitări ale reţelelor, peroanelor, spaţiilor publice. Prima etapă se va opri la nivelul peroanelor. Există şi etapa a doua, care începe tot anul acesta”, a declarat recent secretarul de stat în Ministerul Transporturilor Ionuț Săvoiu, așa cum a scris Club Feroviar.

El a precizat că va fi modernizată zona de peroane şi de automatizări din zona Gării de Nord. ”Peroanele vor fi corespunzător acoperite şi vor avea acces de trecere dintr-un peron în altul şi la latura dinspre nordul Gării de Nord, unde, după cum bine ştiţi, nu există o traversare corespunzătoare a peroanelor. Urmează etapa a treia, care este dincolo de zona peroanelor – şi ţine mai degrabă de eficientizarea zonei de intrare în gară şi asigurarea transportului intermodal, plus apariţia unor spaţii noi, moderne în zona Gării Basarab”, a mai spus secretarul de stat.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share