FOTO Apar primele șine noi de tramvai pe bulevardul Basarabia. Cum ar putea funcționa linia 5
Primele șine noi de tramvai pe bulevardul Basarabia din estul Capitalei vor fi montate miercuri, a declarat pentru Club Feroviar patronul companiei Mari Vila Com, Marin Mîndrilă. Pe bulevardul Chișinău montarea șinelor a avansat semnificativ și a mai rămas doar o porțiune de 200 de metri, unde trebuie mutat un cămin al Apa Nova. În toamnă, circulația tramvaielor ar putea fi reluată, iar linia 5 să ajungă la Republica.
De la ultima noastră vizită pe șantier, la începutul lunii februarie, lucrările la modernizarea liniilor de tramvai pe bulevardul Chișinău au progresat. Dacă atunci vorbeam de montarea șinelor pe o porțiune de 300 de metri din totalul de 825, acum s-a ajuns la 600 de metri.
Probleme cu utilitățile
”A mai rămas doar o porțiune de aproximativ 200 de metri spre intersecția de la Diham, unde trebuie să mutăm un cămin al companiei Apa Nova, care se află la nouă metri adâncime. Această operațiune ne va încurca o lună, dar vom termina lucrarea la timp”, ne-a declarat Marin Mândrilă. Între timp, pe porțiunea dinspre intersecția cu șoseaua Pantelimon, de unde a început montarea șinelor, acestea au fost deja ridicate la cotă și s-a turnat și beton.
Contractul pentru Lotul 9 a fost semnat de Mari Vila Com cu Primăria Capitalei pentru suma de 24,8 milioane de lei. Lucrarea presupune reabilitarea a 825 de metri cale dublă de tramvai, modernizarea a 875 de metri de rețea de contact și a 825 de metri de traseu de iluminat, precum și trei peroane (două modernizate plus unul nou).
Primele șine noi de tramvai pe bulevardul Basarabia vor fi montate miercuri
Tot Mari Vila Com lucrează și pe Lotul 10 “Reabilitare sistem rutier pe B-dul Basarabia de la intersecția cu B-dul 1 Decembrie 1918 până la capăt terminal Republica”, cu o lungime a traseului de 1,2 km cale dublă linie curentă. Contractul a fost semnat pentru o valoare de 39,8 milioane de lei, iar predarea amplasamentului s-a făcut pe 20 august 2025.
O porțiune de câteva sute de metri pornind de la intersecția cu bulevardul 1 Decembrie (de la Lidl) spre capătul de linie a fost deja asfaltată, iar Marin Mîndrilă spune că de mâine (miercuri) va începe instalarea traverselor și a șinelor. Deci în această săptămână vor apărea primele șine noi de tramvai pe bulevardul Basarabia.
Constructorul se va coordona cu Primăria Sectorului 3
Patronul Mari Vila Com a menționat că va vorbi cu primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, astfel încât la Republica modernizarea liniilor de tramvai să se coordoneze cu pasajul subteran pe care vrea să-l construiască edilul.
Amintim că anul trecut Primăria Sectorului 3 a promovat un proiect privind construcția unui un pasaj subteran între gara Titan Sud și Hala Laminor, în valoare de 57 de milioane de euro (între timp s-a suplimentat valoarea). Nu există însă niciun proiect pentru construcția unui pasaj suprateran peste calea ferată Titan Sud-Oltenița (secția 801).
Tramvaiele liniei 5 ar putea întoarce la Republica
Revenind la lucrările de pe Lotul 10 de modernizare a liniilor de tramvai, Marin Mîndrilă dă asigurări că acestea vor fi gata la termen. Adică la finalul verii.
”Dacă și PORR va termina bucata de la intersecția cu bulevardul Chișinău până la intersecția cu bulevardul 1 Decembrie, se va putea relua circulația tramvaielor. Tramvaiul 5 ar putea circula pe bulevardul Chișinău, apoi pe bulevardul Basarabia, pentru a întoarce la Republica”, a spus el.
Amintim că pe 7 martie s-a reluat circulația tramvaielor liniei 5, pe un traseu modificat, între Aeroportul Băneasa și Terminalul Pantelimon. La modernizarea liniei, începută în februarie 2024, care a făcut obiectul Lotului 3 “Reabilitare sistem rutier pe arterele str. Barbu Văcărescu și str. Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu, de la Șos. Ștefan cel Mare la Podul Băneasa”, cu o lungime a traseului de 4,25 km cale dublă linie curentă, a fost făcut de asocierea Mari Vila Com – Luxten Lighting Company SA – Electromontaj SA, în baza contractului de 134 de milioane de lei semnat cu Primăria Capitalei.
Porțiunea din bulevardul Basarabia la care a făcut referire patronul Mari Vila Com face parte din Lotul 1, ”Reabilitare sistem rutier pe Bd. Th. Pallady, Bd. 1 Decembrie 1918, Bd. Basarabia, Calea Călărașilor, Bd. Corneliu Coposu, Bucla Titan”, cel mai mare dintre toate, cu o lungime totală de 18 km. Aici lucrează PORR Romania, pe baza unui contract cu o valoare de 745 de milioane de lei, echivalentul a peste 140 de milioane de euro.













Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail