Site logo
10 septembrie 2023

Lucrările la bucla de întoarcere a tramvaielor de la Aeroportul Băneasa au fost finalizate, după mai bine de zece ani de la începerea lor și la mai mult de un an de când au fost reluate. Șantierul a ”prins” mandatele a cinci primari generali, iar acum vestea bună este că în curând tramvaiele vor întoarce aici. Vestea proastă este că circulația va fi sistată din nou, după doar câteva luni.

Așa cum spuneam, lucrările de modernizare a Bulevardului Aerogării, inclusiv bucla de întoarcere a tramvaielor de la Aeroportul Băneasa, pe Strada Grațioasă, au început în urmă cu mai bine de zece ani, în mandatul primarului general Sorin Oprescu.

bucla de întoarcere de la Băneasa tramvaiele pe bulevardul Aerogării bugetul Primăriei Capitalei pe 2020 Gabriela Firea pentru tramvaieȘinele de tramvai de pe bulevard și peroanele au fost modernizate relativ repede, în urma unei investiții de 36 de milioane de lei, însă șantierul s-a împotmolit la bucla de întoarcere, unde niște cetățeni care aveau case în zonă au dat în judecată Primăria Capitalei, susținând că terenurile pe care urmau să fie puse șinele le aparțineau. Șinele chiar fuseseră montate parțial (așa cum se poate observa din fotografia alăturată, realizată de Club Feroviar înaintea reluării șantierului), dar lucrările s-au oprit, până la tranșarea litigiului în instanță.

Lucrările au reînceput anul trecut, după ce fuseseră abandonate mai bine de zece ani

modernizarea rețelei de tramvai achiziția tramvaielor de 18 m peroanele de pe linia 41Litigiu care s-a finalizat abia anul trecut, când, pe 21 iunie, primarul general Nicușor Dan a anunțat că s-a dat ordinul de începere a lucrărilor pentru bucla de întoarcere a tramvaielor la Băneasa. Atunci, edilul era optimist și spunea că șantierul va dura doar patru luni (din care o lună pentru organizarea de șantier și proiectul tehnic), însă realitatea a arătat că el a durat mai bine de un an.

Primăria Sectorului 1 a contribuit cu cinci milioane de lei din suma totală de 9,6 milioane de lei, iar lucrările au fost realizate de Societatea de Transport București STB SA.

Firea a inaugurat o linie de tramvai desființând o alta

Firea banii STB tramvaiele noi Astra tramvaiele noi de la AstraDe la finalizarea lucrărilor pe Bulevardul Aerogării, pe linia 5 au fost utilizate tramvaie cu dublă comandă (cabine de conducere la ambele capete), iar vehiculul își schimba sensul de mers pe două macazuri provizorii instalate pe șosea, în dreptul grătarelor cu mici de la Cocoșatu. Asta până în 2017, când primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea, a simțit nevoia să taie și ea o panglică. Cum însă nu făcuse nici măcar un metru de șină de tramvai nouă și nici nu lansase vreo licitație în acest sens, a inaugurat o linie începută de predecesorul său Sorin Oprescu, dar și aceea fără buclă de întoarcere, cea de pe Șoseaua Pantelimon. Terminalul de la Granitul (Cora Pantelimon) nu era gata, așa că și aici a fost instalat un dublu macaz provizoriu și s-a reluat circulația tramvaiului 55, în paralel cu sistarea circulației tramvaiului 5.

Ulterior, în iunie 2022, s-au finalizat lucrările la Terminalul Multimodal Pantelimon, așa cum a scris atunci Club Feroviar, iar tramvaiele au putut întoarce aici pe noua buclă. Pe cale de consecință, tramvaiele cu dublă comandă au fost mutate înapoi pe linia 5.

Bucla de întoarcere de la Băneasa este gata. Șantierul a ”prins” mandatele a cinci primari generali







bucla de întoarcere de la Băneasa

Revenind la bucla de întoarcere de la Băneasa și trăgând linie, șantierul e gata acum, după ce a ”prins” mandatele a cinci primari generali: Sorin Oprescu, Ștefănel Dan Marin, Răzvan Sava (ultimii doi – interimari după arestarea pentru șpagă a doctorului Oprescu), Gabriela Firea și Nicușor Dan.

Directorul general al STB SA, Adrian Criț, a declarat pentru Club Feroviar că lucrarea este gata din punct de vedere tehnic și atunci când Primăria Capitalei va decide bucla va putea fi utilizată. ”Mai avem ca mâine (luni – n.red.) să finalizăm și două capete de trotuar, care nu intrau în lucrare, însă nu le putem lăsa așa. Urmează recepția propriu-zisă a lucrării, după care se poate pune în funcțiune”, a spus șeful societății de transport.

În curând, circulația tramvaielor pe linia 5 se va opri din nou

Numai că tramvaiele nu vor circula mult timp pe noua buclă, linia 5 urmând să fie închisă din nou, în curând. Asta pentru că vor începe lucrările pentru modernizarea căii de rulare de pe Bulevardul Barbu Văcărescu, scoase la licitație la finele lunii mai a acestui an.

Procedura de achiziție are denumirea ”Servicii de proiectare iluminat public, modernizare substația Nordului, rețele edilitare și semaforizare, asistență tehnică din partea proiectantului și lucrări de execuție pentru realizarea obiectivului de investiții Reabilitare sistem rutier pe Str. Barbu Văcărescu și Str. Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu de la Șos. Ștefan cel Mare la Pod Băneasa”. Valoarea totală estimată a contractului este de 154.261.252,86 lei, echivalentul a peste 30 de milioane de euro.

Două oferte la licitația lansată de Primăria Capitalei

Proiectul tehnic este deja făcut de STB, așa că urmează doar etapa de execuție propriu-zisă, care va fi realizată de câștigătorul licitației, la care au depus oferte două asocieri de firme, potrivit anunțului din SEAP, astfel:

  1. Asociere: Tancrad (lider), Oldroad Construct, Construcții Erbașu

Arcada Company – terț

Altimate – subcontractant

TPF Inginerie SRL subcontractant

Erbașu Edil Construct S.A. subcontractant

Urban Profile Grele SRL – subcontractant

Rotermit – subcontractant

TIAB – subcontractant

ADD Global Design S.R.L. – subcontractant

  1. Asociere: Mari-Vila COM (lider), Luxten Lighting Company, Electromontaj

Prefarails Maroc – terț

Baicons Impex S.R.L. – subcontractant.

Oficial, lucrarea trebuie realizată în termen de un an, însă Adrian Criț spune că ea poate fi gata mult mai repede. ”Proiectul tehnic este realizat deja de noi, așa că nu trebuie decât să pornească execuția lucrărilor. Apoi, șantierul nu necesită montarea de macazuri, iar calea de rulare este în linie dreaptă, așa că lucrarea poate fi gata în câteva luni”, ne-a spus el.

Reabilitarea liniei de tramvai pe Bulevardul Barbu Văcărescu, în cifre

Liniile de tramvai de pe tronsonul respectiv au fost puse în funcțiune între anii 1970 și 1987, iar substația electrică de tracțiune Nordului – în anul 1976. Lungimea liniei de tramvai este de 4,23 km cale dublă, ampriza liniei de tramvai fiind de 7 m.

Suprafaţa totală a terenului unde se vor face lucrări de construcţii este de 31.583 mp, din care: 29.710 mp pentru linia de tramvai şi 1.873 mp pentru peroane, amplasaţi în cadrul domeniului public. Vor fi reconstruite 18 peroane.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share