FOTO Lucrările de reparații pe calea ferată Lespezi-Dolhasca se apropie de final
Lucrările de reparații pe calea ferată Lespezi-Dolhasca, parte din Magistrala 500 Ploiești-Vicșani, au ajuns la un stadiu fizic de 90%.
Sucursala Regională de Căi Ferate Iași a anunțat marți, printr-o postare pe contul său oficial de Facebook, că SC Construct ING SRL, împreună cu S.C. Europan Prod S.A., au ajuns la un progres fizic de 90% aferent lucrărilor de înlocuire a elementelor componente ale suprastructurii căii ferate pe intervalul Lespezi-Dolhasca (fir I, km 405+400 – km 408+950).
Conform celor mai recente informații, s-au executat lucrări de montare a schimbătoarelor de cale și lucrări de montare a suprastructurii. Urmează aceste operațiuni: lucrări de buraj tehnologic; montarea dalelor din beton armat la trecerile la nivel; realizarea căii fără joante.
Lucrările totale aferente contractului includ: demontarea suprastructurii CF (inclusiv aparate de cale); scoaterea și ciuruirea pietrei sparte; refacerea substratului pe zona aparatelor de cale și montarea schimbătorilor noi tip 60 pe traverse din beton armat; înlocuirea cadrului șină–traverse cu materiale noi (șină tip 60, traverse din beton precomprimat, prindere elastică etc.); înlocuirea dalelor din beton armat la trecerile la nivel (km 406+795 cap X și km 408+035 cap Y); buraje tehnologice și suduri aluminotermice/electrice; manipularea și transportul materialelor de cale.
Valoarea contractului, finanțat de la bugetul statului, este de 14.304.134,99 lei, iar durata execuției este 210 zile de la emiterea ordinului de începere (emis în august). Finalizarea estimată este pentru luna martie 2026.
Licitația, lansată toamna trecută
În noiembrie 2024, în sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce avea ca obiect ”Linia 500 Ploieşti-Vicşani, fir I, interval de staţie Lespezi-Dolhasca, km. 405+400-km. 408+950-Lucrări de înlocuire la rând a elementelor componente suprastructurii CF ( schimbători de cale nr. 7,17,34,32,12,10,2, staţia Dolhasca)”.
Pe calea ferată Lespezi-Dolhasca ”starea căii este la limita instrucțională prevăzută de reglementările în vigoare”, se arăta în anunț, unde se preciza că acest aspect era cauzat de starea necorespunzătoare a aparatelor de cale, traverselor de beton și a prinderii indirecte, precum și gradului ridicat de colmatare a prismei de piatră spartă. ”Neluarea măsurilor de înlocuire a suprastructurii CF va impune în prima etapă restricționarea vitezei de circulație a trenurilor și a tonajului, conducând în cazul înrăutățirii stării căii la închiderea circulației feroviare”, se mai menționa în anunț. Ulterior, contractul a fost atribuit către Construct ING.






Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail