FOTO. Rama PESA „chinuită” în teste în centrul AFER de la Făurei

Sosită de trei săptămâni în România, rama regională PESA a început testele statice și dinamice la Centrul de Testări Feroviare Făurei, sub supravegherea inginerilor AFER și a producătorului polonez.
Nu mai puțin de 50 de tone de nisip au fost încărcate zilele trecute în trenul regional PESA, în vederea evaluării prin teste a comportamentului acestuia în exploatare. Sacii încărcați au simulat prezența câtorva sute de persoane în tren. Testele la care și Club Feroviar a fost prezent au presupus măsurarea sarcinilor statice pe roțile fiecărei osii cu ajutorul unor traductori de sarcină montați între șine, conectați wireless la un computer pe care se citeau valorile.
În cazul de față testele au fost realizate de inginerii AFER, responsabili în final și de eliberarea raportului de încercări ce va sta la baza obținerii certificării de tip. În alte cazuri, clientul AFER poate veni cu laboratorul său, AFER având ca sarcină doar închirierea inelului. Zilele următoare, alte teste derulate la rama PESA vor arăta dacă sunt respectați parametrii electrici sau mecanici, precum distanțele de frânare, zgomot la rulare etc.
”Sosirea PESA a făcut ca inelul să fie ocupat la nivel de un schimb până în 2028”, spune Gheorghe Nicolaie, șeful centrului de testare de la Făurei. Cât de curând, în cursul acestui an, va ajunge pentru teste și trenul interregional PESA, destinat, de asemenea, României.
Trenul polonez nu este însă singurul care poate fi văzut în poligon. În hală se poate vedea o locomotivă Talgo livrată DB. Pe liniile centrului mai poate fi văzută o ramă Coradia Stream, parte a unui lot de 100 de rame Alstom, pentru operatorul național danez DSB.
Interesul european pentru inelul de la Făurei e mare. Putem spune că alături de centrul de testări ceh de la Velim, cel de la Făurei e singurul din această parte a Europei. Polonezii au și ei centrul lor, dar acesta nu e capabil să primească trenuri a căror tensiune de alimentare e diferită de tensiunea căilor lor ferate de 3kV cc.
Centrul, încărcat la nivel de două schimburi
Gheorghe Nicolaie e optimist, spunând că în curând comenzile primite vor duce la încărcarea completă a celui de-al doilea schimb. Inelul mai așteaptă la teste și trenuri de la Stadler Polonia sau un alt model de tren Stadler fabricat la Bussnang în Elveția și care va fi livrat Arabiei Saudite.
Capacitatea centrului de a atrage clienți pentru testări e însă direct proporțională cu serviciile ce pot fi oferite și care depind direct de dotările existente. Au existat contracte pierdute pentru că, de exemplu, centrul nu a putut oferi teste ale pantografului la diferite înălțimi ale catenarei.

Și, cu sinceritate, o vizită în camerele tehnice ale centrului dezvăluie și echipamente din anii ’60, precum siguranțe fuzibile ceramice la acționările macazelor sau relee electromecanice care probabil vor fi înlocuite cu ceva mai actual la următoarele modernizări.
Conducerea AFER are în vedere modernizarea centrului de testări din fonduri europene și fonduri proprii, însă pentru aceasta are nevoie de un studiu de fezabilitate a cărui realizare a fost scoasă la licitație. Ofertele pot fi primite până luni inclusiv, arată datele din Sistemul Electronic de Achiziții Publice SEAP.
După cum am informat zilele trecute, AFER dorește realizarea unui Studiu de Fezabilitate pentru “realizarea unei substații de transformare (tracțiune) electrică multi-tensiune la Centrul de Testări Feroviare Făurei care are posibilitatea variației parametrilor nominali și a efectuării frânărilor recuperative” (inclusiv studii, expertize, documentații, avize, acorduri, etc.), parte integrantă din Proiectul „Modernizarea și extinderea Centrului de Testări Feroviare Făurei în vederea creșterea calității și capacității de testare a sistemelor și subsistemelor și a elementelor constructive ale sistemului de transport feroviar”.















Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail