FOTO S-au reluat lucrările la linia de tramvai pe Barbu Văcărescu din București
După câteva luni de stagnare, au fost reluate lucrările la linia de tramvai pe Barbu Văcărescu din București.
”Am reluat lucrările la linia 5, iar gradul de execuție a ajuns la 96%. Infrastructura este practic finalizată, iar în acest moment se lucrează la peroane și la confecționarea noilor adăposturi pentru călători. După finalizarea acestora și amplasarea lor în teren vom putea relua circulația pe linia 5. În zona Pasajului Băneasa a fost montat deja primul adăpost. Linia 5 este reabilitată pe o lungime de aproximativ 4,3 km, pe Str. Barbu Văcărescu și Str. Căpitan Av. Alexandru Șerbănescu, de la Șoseaua Ștefan cel Mare la Pasajul Băneasa”, a scris pe Facebook primarul general interimar Stelian Bujduveanu.
Linia tramvaiului 5, o epopee cu șase primari generali
Lucrările pe cei 4,2 km de linie au fost începute în februarie 2024 de asocierea formată din Mari Vila Com, Luxten Lighting Company și Electromontaj.
În cazul de față, este vorba de o nouă etapă de modernizare a căii de rulare pentru tramvaiul 5. Prima etapă s-a finalizat în urmă cu mai bine de zece ani, în mandatul lui Sorin Oprescu, când a fost modernizat Bulevardul Aerogării, inclusiv liniile de tramvai și peroanele. Între timp, pe la conducerea Primăriei Capitalei s-au mai perindat cinci edili: Ștefănel Dan Marin, Răzvan Sava (ambii interimari, după arestarea doctorului Oprescu), Gabriela Firea, Nicușor Dan și Stelian Bujduveanu (interimar).
Singura porțiune care nu a fost finalizată atunci era bucla de întoarcere a tramvaielor de la Aeroportul Băneasa (strada Grațioasă), unde au tot existat probleme de ordin juridic în legătură cu proprietatea asupra terenului. Între timp, și aici au fost finalizate lucrările.
Cât nu a putut fi utilizată bucla de la Aeroportul Băneasa, pe Bulevardul Aerogării fusese montat un macaz, iar pe aici circulau tramvaie bidirecționale, cu dublă comandă. Când ajungea tramvaiul la Aeroport, vatmanul se muta în celălalt post de conducere și îl punea în mișcare în sens invers.
Apoi, în 2017, primarul general de la acea vreme, Gabriela Firea, a decis să oprească circulația tramvaiului 5, iar vehiculele bidirecționale au fost mutate pe Șoseaua Pantelimon, unde nici aici nu se finalizase bucla de întoarcere de la Granitul, din cadrul terminalului Multimodal. Între timp, pe Barbu Văcărescu STB a mutat liniile de tramvai, cu tot cu dalele aferente pe post de terasament, care fuseseră scoase de pe Bulevardul Bucureștii Noi atunci când s-a lucrat la stațiile de metrou Laminorului și Străulești de pe Magistrala 4. Tot în aceeași perioadă, STB a mai modernizat și unele peroane de pe traseul liniei 5.
După ce, în sfârșit, a fost finalizat Terminalul Multimodal Pantelimon, macazul de la Granitul a fost scos, tramvaiele au fost puse să întoarcă în terminal, iar vehiculele cu dublă cabină au fost aduse înapoi pe linia 5. La scurt timp, a fost finalizată și bucla de întoarcere de pe strada Grațioasă, iar circulația tramvaielor a fost reluată în condiții normale. Acum, ea a fost din nou sistată pe perioada cât vor dura lucrările de modernizare la linia de tramvai pe Barbu Văcărescu.








Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail