FOTO Trenurile de 1 Mai spre sudul litoralului, sub semnul incertitudinii
Există riscul ca în acest an să nu ajungem cu trenul la mare de 1 Mai, în stațiunile din sudul litoralului. Și dacă totuși vom evita această situație nemaiîntâlnită de când s-a inaugurat linia Constanța-Mangalia (17 iulie 1938) riscăm să coborâm tot pe vechile peroane, pentru că la cele noi lucrările sunt întârziate.
Club Feroviar a vizitat șantierele de modernizare a haltelor Costinești Tabără și Neptun. Cu nici două luni înainte de deschiderea sezonului estival, situația se prezintă, din păcate, așa cum am avertizat încă din toamnă: există riscul ca noile peroane să nu fie gata până de 1 Mai. Situația este mai gravă la Costinești.
Și asta nu din cauza constructorului, care și-a mobilizat oamenii pe șantier, ci tocmai a celui care ar trebui să fie marele câștigător al acestei investiții, și anume CFR Călători. În toamnă, responsabilii operatorului feroviar de stat au tărăgănat mai bine de două săptămâni oprirea circulației trenurilor pe Constanța-Mangalia, pentru a permite predarea amplasamentelor și începerea lucrărilor. Acest lucru s-a întâmplat abia pe 1 octombrie, chiar dacă contractul pentru autobuzele de înlocuire a trenurilor nu a fost dat în urma unei licitații, ci prin atribuire directă, ceea ce a iscat un imens scandal, așa cum am scris atunci.
A venit vremea ploiasă, apoi ninsorile și viscolul, așa că lucrările mai mult au trenat decât au avansat. Acum, se încearcă recuperarea întârzierilor pe ultima sută de metri.
Lucrări întârziate la Costinești Tabără
La Costinești Tabără, stadiul fizic al lucrărilor este abia la 40%. Au fost turnate zidurile pentru noile europeroane, de-o parte și de alta a trecerii la nivel – cu lungimea de 275 m într-o parte și de 160 m în cealaltă.
Peroanele vor avea lățimea de 5 m și vor fi instalații de iluminat moderne, afișaj electronic pentru informarea pasagerilor, rampă pentru persoanele cu dizabilități și tot ce presupune o gară din Uniunea Europeană în secolul 21. Pe peroane vor fi instalate copertine (refugii) pentru cei care așteaptă trenul. Va fi modernizată și trecerea la nivel cu calea ferată, prin instalarea de sisteme de tip Strail.
Clădirea stației va avea și ea dotări de top: grupuri sanitare accesibilizate pentru persoanele cu handicap locomotor, ghișeu de bilete cu înălțime redusă, tot pentru acestea, iar pe acoperiș vor fi instalate panouri fotovoltaice de 15 kW, care vor asigura necesarul de energie electrică pentru întreaga stație.
Numai că lucrările sunt întârziate, mai ales că a mai apărut și problema unui cablu electric care nu a putut fi mutat, așa că în final s-a decis scurtarea peronului în capătul dinspre Constanța. Constructorul dă asigurări că peroanele vor fi gata până de 1 Mai, însă situația de la fața locului nu este la fel de optimistă. Mai este necesară umplutura de pământ, compactarea acesteia, turnarea asfaltului etc.
Greu de făcut într-un timp atât de scurt. Planul B pentru situația în care noile peroane nu vor fi gata este ca trenurile să oprească doar în stația CF Costinești (Costinești Sat), nu și în halta aflată în curs de modernizare, Costinești Tabără.
Șantier mult mai avansat la Neptun
La halta Neptun, șantierul este mult mai avansat, iar stadiul fizic al lucrărilor a ajuns la aproximativ 75%.
De lăudat faptul că soluția a fost aleasă astfel încât după modernizare trenurile nu vor mai opri în dreptul trecerii la nivel cu calea ferată și nu vor mai stânjeni circulația rutieră. Pentru a fi posibil acest lucru, noul peron este construit exclusiv de-o parte a trecerii, în capătul spre Mangalia. Datorită acestei soluții, până acum nici nu a fost nevoie de demolarea integrală a vechilor peroane. Ele au rămas intacte în capătul spre Constanța al haltei, lucru care a avut două avantaje majore: nu s-a mai pierdut timp cu demolarea și ele vor putea fi folosite în eventualitatea în care cele noi nu vor fi gata.
La Neptun, și clădirea stației este într-un stadiu mult mai avansat decât la Costinești. Imobilul este aproape gata, iar acum se lucrează la finisaje în grupurile sanitare, în sala de așteptare și în spațiile destinate personalului CFR.
Contractele de modernizare a celor două halte au fost semnate în mai 2025 cu asocierea de firme românești Construct ING – ISPCF – Arcada Company – SPIACT Craiova – Pro Ami’s Consulting SRL. Valoarea contractului pentru modernizarea haltei de călători Costinești Tabără este de 14.062.160,74 lei, fără TVA, iar pentru halta Neptun de 16.571.306,07 lei, fără TVA.
Mai sunt necesare și lucrări la linie
Pentru a se putea ajunge cu trenul la mare de 1 Mai mai este necesară și execuția altor lucrări. ”Mai avem de făcut lucrări la linie, fap pentru care ne trebuie niște utilaje de la București. Le-am solicitat, ni s-a promis că vor veni, le așteptăm și ne apucăm de treabă”, a declarat pentru Club Feroviar directorul SRCF Constanța, Dorin Maer.
El a precizat că aceste lucrări vor fi finalizate în termen de două-trei săptămâni de la sosirea utilajelor menționate.
Vești bune pentru gara Constanța
Pentru a încheia articolul într-o notă optimistă, menționăm că vin vești bune în ceea ce privește gara Constanța, unde regionala se chinuie de ani buni să modernizeze peroanele și copertinele.
Primăria Municipiului Constanța a emis luni Certificatul de Urbanism nr. 265, având ca obiect „Modernizare peroane și copertine Stația CF Constanța”. Odată cu emiterea acestui certificat, CFR SA poate trece la faza de depunere a avizelor solicitate de municipalitate și la licitarea contractului de execuție a lucrărilor. Potrivit lui Dorin Maer, lucrarea ar urma să coste 60,5 milioane de lei cu TVA.




















Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail