FOTO-VIDEO Când vom circula cu trenul prin tunelurile Homorod și Mureni
În a doua zi a Conferinței de Infrastructură 2026 organizată de Club Feroviar la Sighișoara, am făcut o vizită pe cel mai complex șantier aflat în lucru în momentul de față pe rețeaua de cale ferată din România. Cu acest prilej, am intrat în tunelul Mureni, care a fost străpuns în toamnă, și în tunelul Homorod, la care lucrările de forare sunt în plină desfășurare.
La tunelul Mureni, realizat de Arcada Company, se fac în momentul de față ultimele lucrări premergătoare instalării traverselor, șinelor și instalației de alimentare cu energie electrică.
Anul viitor va trece primul tren prin tunelul Mureni
Tunelul Mureni, situat între halta Mureni și stația Vânători, județul Mureș, are o lungime totală de 740,44 m, fiind alcătuit dintr-o parte naturală de 590 m și două tranșee de acces – 69,74 m la intrare și 80,70 m la ieșire. Este un tunel cu cale dublă, realizat prin Metoda Austriacă Nouă (NATM – New Austrian Tunneling Method), tehnologie care permite controlul permanent al stabilității frontului și al deformării căptușelii. Pe șantier lucrează nonstop, în două schimburi, între 50 și 60 de oameni.
Potrivit șefului de șantier, inginerul Mihai Bostan de la Arcada Company Galați, la finele anului în curs se vor monta traversele și șinele și posibil și alimentarea cu energie electrică. Trenurile vor merge pe aici în prima parte a anului 2027, moment în care durata călătoriei se va reduce, pentru că, pe lângă traseul mai scurt, se va evita o curbă strânsă de pe traseul actual al căii ferate, care nu permite circulația cu 160 km/oră.
Tunelurile de la Homorod, săpate cu TBM
Perechea de tuneluri denumită Homorod, cu o lungime de 5,1 km fiecare, este forată între Racoș și Homorod de către grecii de la Aktor.
Pentru cele patru tuneluri (două la Homorod și două la Ormeniș) de pe acest tronson de cale ferată sunt necesare 16.000 de inele din beton, formate fiecare din șapte piese. TBM-ul (”cârtița”) avansează 1,5 metri, după care se oprește pentru montarea încă a unui rând de inele. În fiecare zi, un TBM montează 10 inele. Apoi își reia activitatea de excavare. Este vorba de o lucrare extrem de complexă, căci niciodată nu poți să știi dinainte peste ce vei da în inima dealului: apă, pungi de gaze naturale, pământ cu consistență variabilă.
Între cele două tuneluri paralele de la Homorod se vor face galerii de legătură, la distanțe de aproximativ 300 de metri una de alta. Excavarea tunelului se va finaliza în a doua parte a anului viitor, spun reprezentanții constructorului, iar trenurile vor putea circula pe aici undeva în anul 2028.
În prezent, echipa de muncitori și specialiști de pe șantier este una multinațională. Alături de români și greci, aici lucrează și turci, indieni și albanezi.
Proiect complex de infrastructură feroviară
Proiectul „Reabilitarea liniei de cale ferată Brașov–Simeria, componentă a Coridorului Rin–Dunăre, secțiunea Brașov–Sighișoara, Subsecţiunea 1. Braşov-Apaţa, Subsecțiunea 3. Caţa-Sighişoara” este implementat de Asocierea RailWorks (Alstom Transport SA – lider, Aktor SA, Arcada Company SA și Euro Construct Trading 98 SRL), sub coordonarea CFR SA, în calitate de beneficiar. Așa cum am scris recent, potrivit ultimei monitorizări a CNCF CFR SA, stadiul fizic pe această subsecțiune este de 54,07%. Pe Subsecțiunea 2. Apața-Cața lucrează asocierea RailWorks – Aktor SA (lider asociere), Alstom Transport SA și Arcada Company SA, iar stadiul fizic este de 58,80%.
Odată ce vor fi puse în circulație aceste tronsoane, în mare parte pe variante noi de traseu, durata călătoriei cu trenul între Brașov și Sighișoara se va reduce de la aproximativ patru ore în prezent la o oră și jumătate.

















Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail