Site logo
FOTO-VIDEO Protest la Ministerul Transporturilor, placat cu AUR. Ceferiștii amenință cu greva
29 iunie 2021

Un protest la Ministerul Transporturilor a avut loc marți. Ceferiștii sunt nemulțumiți că nici până la această dată nu a fost adoptat bugetul CFR Călători pe 2021 și că Autoritatea pentru Reformă Feroviară întârzie cumpărarea de material rulant nou. De la mitingul din parcul din fața Palatului CFR nu au lipsit nici politicienii, mai exact cei de la AUR.

Adrian Bărbulescu

protest la Ministerul Transporturilor


protest la Ministerul Transporturilor

În ciuda caniculei, membrii Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România au ieșit marți în stradă, denunțând subcompensarea transportului pe calea ferată, dar şi criza de mecanici de locomotivă.

”Protestăm până România va respecta strategia europeană şi în domeniul feroviar. Protestăm pentru că la jumătatea anului 2021, care este declarat de Uniunea Europeană ca fiind anul Căilor Ferate Europene, în România nu există aprobat prin Hotărâre de Guvern Bugetul de Venituri şi Cheltuieli al SNTCF ‘CFR Călători’ SA pe anul 2021. Protestăm pentru că SNTCF ‘CFR Călători’ SA nu face solicitare la CENAFER pentru a începe şcoli/cursuri de mecanici locomotivă pentru asigurarea schimbului de generaţii. Protestăm contra subfinanţării infrastructurii feroviare care micşorează viteza trenurilor de călători. Protestăm contra subcompensării operatorilor de transport feroviar de călători din România, deoarece aceasta menţine în circulaţie trenurile vechi, cu saună vara şi cu răcoare iarna”, spun sindicaliștii, în comunicatul în care au anunțat protestul.

George Simion și Ringo Dămureanu s-au lipit de protestul sindicaliștilor

La protest, în afară de sindicaliști, s-au aflat și politicieni. Este vorba de George Simion și Ringo Dămureanu, ambii de la AUR, care au descins în mijlocul protestatarilor îmbrăcați în costum, pentru că veneau direct din Parlament.

Celor doi li s-a dat și cuvântul la megafon, prilej pentru ei de a ține discursuri cu tentă naționalistă și despre străinii care vor să îngenuncheze și să jefuiască România. Întrebat de Club Feroviar dacă i-a invitat pe liderii AUR la protest, liderul sindical Rodrigo Maxim a răspuns că a invitat toți politicienii, dar că ”din păcate, au reacționat doar politicienii pe care-i vedeți”.

El a precizat că Ringo Dămureanu este președintele Comisiei Constituționale din camera Deputaților și sindicalist, membru al Confederației Meridian, la care este afiliată și Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari. Trebuie menționat faptul că Ringo Dămureanu are la activ o condamnare penală, pentru lovire.

Cei doi nu au stat foarte mult la acest protest la Ministerul Transporturilor. După aproximativ o jumătate de oră, au plecat spre autoturismul Duster de la Camera Deputaților, care îi aștepta parcat, cu tot cu șofer, lângă parc. Pentru a ajunge la mașină, parlamentarii nu au mai ocolit pe la trecerea de pietoni, ci au traversat neregulamentar.

Protest la Ministerul Transporturilor. Rodrigo Maxim amenință cu oprirea activității la CFR Călători

În fața presei, Rodrigo Maxim a expus nemulțumirile sindicaliștilor de la calea ferată și a avertizat că se va ajunge la oprirea lucrului.

”Ne facem de râs în Anul European al Căilor Ferate, cu viteze mici și trenuri vechi. Au exista fonduri europene pe exercițiul financiar 2014-2020 pentru a schimba o treime din trenuri. Apoi, pe următorul exercițiu, avem bani pentru celelalte două treimi. Puteam avea doar trenuri noi”, a spus liderul sindical, care l-a făcut vinovat pentru această situație pe președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Gigi Gavrilă.

Rodrigo Maxim a denunțat și lipsa acută de piese de schimb cu care se confruntă CFR Călători: ”Am ajuns să nu mai avem nici becuri la locomotive, mecanicii le cumpără din banii lor. În caz de incident pe calea ferată, primul lucru pe care-l întreabă procurorul este dacă locomotiva era semnalizată, dacă avea becuri, dacă avea trompetă”.

El a avertizat că se va ajunge la oprirea lucrului, chiar dacă nu va fi vorba de o grevă propriu-zisă. ”Nu vor mai ieși mecanicii cu locomotivele din depouri fără becuri. Nu le vor mai cumpăra din banii lor. Aceasta este mai mult decât o grevă”, a spus liderul sindical.

Directorul Ovidiu Vizante vrea să închirieze automotoare de la Călin Mitică?

Rodrigo Maxim a criticat intenția anunțată de directorul general al CFR Călători, de a închiria automotoare. ”Ne aduce (ministrul Cătălin Drulă – n.red.) director general care spune că va închiria automotoare vechi, probabil de la un operator care și-a luat acum 12 automotoare”, a spus el.

Întrebat dacă este vorba de Transferoviar Călători, societate deținută de Călin Mitică, ce a adus recent mai multe automotoare Bombardier la mâna a doua din Germania, liderul sindical a răspuns afirmativ.

Protest la Ministerul Transporturilor. Sindicaliștii denunță vechimea mare a  materialului rulant

Alt motiv pentru protestul sindicaliştilor este faptul că Executivul, Ministerul Transporturilor şi Autoritatea de Reformă Feroviară fac „inevitabilă distrugerea operatorilor de transport feroviar de călători români, în condiţiile în care reforma feroviară pentru aceştia înseamnă în realitate creşterea nemulţumirii pasagerilor din trenurile de călători”.

”Protestăm ca toţi aceşti factori decidenţi din România să afle că vagoanele şi locomotivele, automotoarele şi ramele de pe Calea Ferată Română sunt în proporţie de 90% vechi şi din această cauză nu oferă condiţii de călătorie şi confort corespunzătoare şi nici condiţii de muncă decente şi pentru ca aceştia să înţeleagă că trebuie să cumpere urgent – pe fonduri europene existente pentru aşa ceva – trenuri noi de călători”, se arată în document.

De asemenea, sindicaliştii spun că protestează pentru faptul că, din cauza nepăsării şi a dezinteresului guvernanţilor faţă de transportul feroviar, românii au rămas cu trenurile vechi şi fără bani pentru întreţinerea şi repararea lor. Potrivit acestora, România putea avea pe calea ferată în 2021 o treime din trenurile de călători noi şi în anul 2027 numai trenuri noi pe fonduri europene.

Reprezentanţii Federaţiei susţin că se referă la faptul că cele 420 de trenuri noi de tip push – pull ce ar fi totalizat 1.860 vagoane noi, respectiv 420 de trenuri noi de călători cu 4 sau 5 vagoane fiecare, ar fi asigurat necesarul trenurilor de călători din România, atât pentru operatorul de transport feroviar de stat – CFR Călători, cât şi pentru ceilalţi operatori de transport feroviar de călători privaţi.

Protestatarii cer accesarea de fonduri europene pentru repararea infrastructurii

”Protestăm pentru că vrem ca guvernanţii să reţină că nu vrem să fim doar nişte cetăţeni europeni de mâna a doua şi pentru că vrem ca guvernanţii să înţeleagă că şi românii au dreptul să călătorească în trenuri noi ca toţi cetăţenii din celelalte ţări ale Uniunii Europene şi pentru ca Guvernul României să folosească fondurile europene existente şi Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă şi să facă posibil să avem şi în România infrastructură feroviară care să permită circulaţia trenurilor de călători cu viteze între 160 de km/h şi 500 km/h şi trenuri noi de călători care să circule cu viteze între 160 de km/h şi 500 km/h şi care să asigure confortul necesar şi temperaturi corespunzătoare unei călătorii cu trenul”, se mai arată în comunicatul citat.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share