În perioada 22-26 decembrie 2020, în intervalul orar 16,00-21,00, Tramvaiul de Poveste, un model de epocă din parcul Societății de Transport București, frumos ornamentat și luminat, va circula pe un traseu dedicat din centrul Capitalei.
Moș Crăciun va fi prezent, iar ajutoarele sale, celebrii spiriduși, îi vor întâmpina pe toți călătorii cu voie bună, pe acordurile celor mai frumoase și vesele colinde românești și internaționale, a anunțat STB într-un comunicat de presă dat publicității luni.
”Într-un an dificil, cu multe schimbări și situații neprevăzute, ne dorim, mai mult ca oricând, să colindăm Bucureștiul în haine de sărbătoare pentru a menține viu spiritul Crăciunului în vremuri greu încercate. Astfel, dorim să le reamintim călătorilor noștri cât de important este să fim mai buni, mai generoși și mai empatici cu cei din jurul nostru atât în această perioadă, cât și pe tot parcursul unui an. În același timp, vrem să transmitem un mesaj de solidaritate, speranță și să asigurăm un mediu vesel și luminos tuturor celor care aleg să participe la povestea noastră și să călătorească cu tramvaiul în aceste zile de sărbătoare. Copiii sunt cei care întregesc acest tablou idilic, astfel încât ne dorim să le aducem multe zâmbete și multă bucurie în suflete prin această inițiativă, demersul nostru fiind în primul rând dedicat lor. Vă așteptăm alături de noi pentru a ne bucura împreună de aceste sărbători!”, a declarat directorul general al STB SA, Mihai Petcu.
Tramvaiul de Poveste va pleca din Piața Presei
Cei dornici de o plimbare vor putea admira orașul la ceas de seară, când totul prinde viață prin decorațiunile și luminițele de sărbătoare. Astfel, cu toții vor putea petrece câteva momente în compania magică a lui Moș Craciun, a cărui tolbă este mereu plină de daruri pentru cei mici.
Tramvaiul de Poveste va pleca în traseu din Piața Presei mergând pe Bulevardul Expoziției, Bulevardul Ion Mihalache, ajungând apoi în Piața Victoriei, cu întoarcere la Gara Basarab. Accesul se va face în limita locurilor disponibile, în cazul copiilor fiind permis un singur însoțitor, cu respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Societatea de Transport București STB SA va pune la dispoziția călătorilor dezinfectant și măști de protecție.
În perioada 22-26 decembrie 2020, acest tramvai va avea trei curse în intervalul orar 16,00-21,00, cu plecare de la terminalul Piața Presei la orele 16,00, 17,40 și 19,20, iar de la terminalul Gara Basarab la orele 16,45, 18,25 și 20,05.
Din 27 decembrie 2020, până pe 2 ianuarie 2021, tramvaiul va avea câteva trasee speciale pentru a putea duce bucurie și lumină în toate colțurile Capitalei, astfel:
- 27 decembrie 2020 – va circula pe traseul linie 10
- 28 decembrie 2020 – va circula pe traseul Piața Victoriei – Obor – Sfântul Gheorghe
- 29 decembrie 2020 – va circula pe traseul Dudești – Mărășești – Piața Unirii
- 30 decembrie 2020 – va circula pe traseul Șura Mare – Parcul Carol – Piața Unirii
- 31 decembrie 2020 – va circula pe traseul Piața Unirii – Trafic Greu – Ghencea
- 1 ianuarie 2021 – va circula pe traseul liniei 10
- 2 ianuarie 2021 – va circula pe traseul Piața Victoriei – Obor – Sfântul Gheorghe
Tramvaiul Colindelor, pe linia 1
Totodată, din dorința de a aduce un strop de bucurie și o pată de culoare călătorilor bucureșteni, Societatea de Transport București STB SA scoate la colindat tramvaiul Bucur LF, special decorat cu motive specifice Crăciunului.
Astfel, în perioada 21 decembrie 2020 – 2 ianuarie 2021, călătorii Liniei 1 de tramvai vor putea asculta o selecție deosebită de colinde românești, duioase și antrenante, precum și cântece de iarnă vesele și zglobii, care să contribuie la starea de spirit specifică sărbătorilor de iarnă și să le amintească de emoția acestor zile sfinte.
Tramvaiul Colindelor este un proiect prin care STB SA îsi dorește să fie mai aproape de călătorii săi și să întregească magia Crăciunului printr-o atmosferă relaxantă și veselă, aducând bucurie în cele mai circulate zone din Capitală. Accesul în Tramvaiul Colindelor este permis tuturor călătorilor, vehiculul având un program normal de funcționare, cu oprire în toate stațiile Liniei 1.
Prin aceste demersuri, STB SA îşi propune să aducă o pată de culoare și de veselie în peisajul urban, pe cele mai circulate bulevarde din Bucureşti, să fie cât mai aproape de călători şi să-i introducă în atmosfera specială a sărbătorilor de iarnă: Crăciunul și Anul Nou, se arată în încheierea comunicatului STB.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail