Grup Feroviar Român (GFR) lansează ETA Expert, serviciul de estimare a timpilor de sosire pentru transporturile feroviare de marfă. Sistemul este unic în România și în Europa de Sud Est, fiind dezvoltat integral de o echipă internă de ingineri a GFR.
Grup Feroviar Român (GFR) a dezvoltat și implementat în premieră pentru industria feroviară din România și sud-estul Europei un serviciu digital ce realizează estimări în timp real despre sosirea trenurilor sau vagoanelor la destinație sau în anumite stații din parcurs.
Soluția propusă răspunde unei nevoi reale pentru transporturile de marfă realizate pe calea ferată, în contextul în care principalul concurent – transportul rutier, are acces la o multitudine de soluții de acest fel, care îi conferă un avantaj competitiv important.
„În transportul rutier, posibilitatea de a estima ora sosirii la destinație a devenit o banalitate, pentru că astăzi avem cu toții acces la numeroase aplicații dezvoltate de unele dintre cele mai mari companii de software din lume. În cazul industriei feroviare, dezvoltarea unei astfel de platforme este mai complexă, din cauza particularităților pe care le prezintă transportul pe calea ferată”, explică Amedeo Neculcea, director general adjunct al Grup Feroviar Român și coordonatorul acestui proiect.
De exemplu, un vagon poate fi atașat la mai multe trenuri pe durata unui singur transport, astfel încât parametrii descriptivi ai deplasării sale trebuie monitorizați și determinați pe întreg parcursul, încă de la încredințarea expediției la transport. De asemenea, rețeaua feroviară nu este la fel de densă ca cea rutieră încât să permită întotdeauna rute alternative similare, dacă sunt anumite restricții de trafic neprevăzute sau programate. Totodată, operatorii trebuie să fie mereu atenți la diminuările de capacitate de transport și să se adapteze în consecință. Nu este de neglijat nici starea infrastructurii feroviare, care influențează și afectează în mod direct activitatea operatorilor.
Amedeo Neculcea: ETA, element strategic în procesul decizional
„Până acum, Timpul Estimat de Sosire (Estimated Time of Arrival – ETA) lua în calcul o serie de parametri ideali, experiența și cunoștințele dispecerului, dar adesea aceste estimări se dovedeau vagi și dificil de realizat. Ori, ETA reprezintă un element strategic în procesul decizional cu privire la programarea și punerea în circulație a oricărui transport de marfă, necesitând precizie de calcul și accesibilitate”, explică Neculcea.
Sistemul de estimare folosește datele de trafic ale GFR din ultimii 5 ani. Informațiile oferite se bazează pe metodele matematicii statistice consacrate și pe experiența anterioară a operatorului GFR exprimată în informații digitalizate, organizate corespunzător.
„Soluția ETA Expert este unică în Europa de Sud-Est, pentru că niciun alt operator nu oferă clienților un astfel de serviciu. Efortul nostru nu a urmărit însă un câștig concurențial pe segmentul feroviar, ci – mult mai important – recuperarea unui decalaj pe care îl aveam ca industrie în fața transportorilor rutieri”, subliniază Gruia Stoica, președintele și fondatorul Grupului GRAMPET Group. „Am arătat în repetate rânduri că, din foarte multe puncte de vedere, segmentul rutier din România beneficiază de avantaje competitive incorecte și tratament preferențial în detrimentul transportului pe calea ferată, în pofida dezavantajelor evidente pe care o astfel de strategie o are pe termen lung”.
Gruia Stoica: Sperăm ca autoritățile să se alinieze viziunii UE
În timp ce discuția din spațiul public este monopolizată de proiecte de investiții în infrastructura rutieră, calea ferată din România este afectată de ani de zile de subfinanțare. Acest lucru are impact imediat asupra vitezei de transport, care în cazul operatorilor feroviari a ajuns în anumite zone chiar și la 17 kilometri pe oră. În același timp, accesul la rețeaua de cale ferată implică un cost foarte mare pentru transportatori, comparativ cu cheltuielile similare ce revin concurenților de pe șosea. Nu sunt de neglijat nici riscurile de securitate care cresc proporțional cu cantitatea de marfă transportată, și nici decalajul între forța de muncă disponibilă și costurile aferente, având în vedere nivelul de pregătire și experiență pe care trebuie să le aibă un mecanic de tren.
„Vorbim foarte puțin despre faptul că transportul feroviar, datorită gradului foarte mare de electrificare, este cel mai eficient și sustenabil mod de transport din lume”, adaugă Gruia Stoica. „Totodată, capacitatea sa de a prelua o mare parte din volumul de marfă ce tranzitează o țară generează beneficii multiple. Drept contra-exemplu, zece milioane de tone luate de pe calea ferată înseamnă un milion de camioane în plus pe autostrăzi, ceea ce atrage deteriorarea accelerată a infrastructurii existente, un număr crescut de accidente și o viteză mai mică de rotație a mărfurilor. Strategia Green Deal lansată de Uniunea Europeană pune un accent important pe industria feroviară, pentru că ea reprezintă o soluție reală pentru eforturile menite să protejeze mediul înconjurător. Avem speranță că autoritățile de la București se vor alinia acestei viziuni, începând cu Planul Național de Redresare și Reziliență care se discută la Bruxelles în aceste zile. În ceea ce ne privește, ca operator privat, vom continua să inovăm și să investim în proiecte digitale care fac diferența pentru clienții noștri”.
ETA Expert este cel mai recent proiect dintr-un proces amplu de digitalizare și transparentizare demarat de GFR încă din 2005. Operatorul a dezvoltat și implementat până în prezent peste 20 de aplicații informatice, o parte dintre acestea fiind disponibile prin portalul E-Client GFR, printre care Scrisoarea de trăsură electronică, care oferă acces la datele tehnice privind vagoanele ce se încarcă și asistență la întocmirea contractelor de transport (2017) și Comenzi Feroviare (2012) ce asigura accesul web al clienților la procesul de comandare și asigurare a vagoanelor goale.
Inginerii din echipa internă a GFR lucrează în continuare la aplicații sau module noi menite să simplifice și eficientizeze activitățile din plan operațional și comercial.
Aplicația ETA Expert va fi accesibilă clienților GFR care folosesc scrisoarea de trăsură electronică începând cu 17 mai.
Grupul GRAMPET, cel mai mare grup privat din Europa Centrală și Sud-Est
Înfiinţat în urmă cu 20 de ani, Grampet este astăzi cel mai mare grup feroviar și operator logistic privat din România şi din Europa Centrala si de Sud-Est. Structura sa acoperă în mod strategic întregul lanţ de soluții și produse de transport feroviar, oferind clienţilor săi o experienţă integrată la cel mai înalt nivel de competență: servicii de transport feroviar marfă, construcţii, reparaţii şi modernizarea materialului rulant, producția de piese de schimb, închiriere de material rulant, transbordarea mărfurilor, servicii logistice, precum și soluţii inovatoare de IT pentru operatorii feroviari.
Compania sa fanion – Grup Feroviar Român (GFR), este cel mai mare operator privat feroviar din România, cu o cotă totală de piață de aproximativ 30% şi o poziţie strategică în industrii cheie precum Petrol & Gaze, Construcții sau Agricultură. Totodată, 20% din transporturile realizate de GFR sunt la nivel internațional. Operatorul are acorduri semnate cu celelalte companii-soră din grup, precum și cu operatorii feroviari de stat și privați din Ungaria, Bulgaria, Moldova, Serbia, Cehia, Slovacia, Croația, Polonia, Austria și Germania.
Prin intermediul fabricilor Reva Simeria, Electroputere VFU Paşcani, Reloc Craiova și Electroputere VFU Craiova, Grupul Grampet acoperă o cotă importantă din piața reparatorie de material rulant din România.
În paralel, grupul desfăşoară o activitate intensă de cercetare şi dezvoltare de soluţii tehnice menite să ofere clienţilor o experienţă transparentă şi în timp real a serviciilor la care au acces. Astfel, Grupul Grampet a lansat un portal e-client în premieră în România, care facilitează gestionarea relațiilor cu companiile client, de la postarea unei comenzi până la facturare.
Compania subsidiară Roserv Oil, care a preluat în vara anului 2020 platforma industrială a rafinăriei RAFO Onești, își concentrează activitatea pe dezvoltarea la nivel național de terminale logistice atât pe partea de containere, cât și pe cea de depozite pentru produse petroliere. (D.C.)
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail