Ghid al Băncii Mondiale privind relansarea transportului feroviar urban

de 31 martie 2022
Banca Mondială realizează în colaborare cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară un ghis de  valorificare și regenerare durabilă – Activele urbane ale Căilor Ferate Române.
 
Propunerea de Ghid privind valorificarea și regenerarea durabilă a activelor urbane ale Căilor Ferate Române este rezultatul unui dialog inter-instituțional, între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA) și Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI), ca parte a procesului de elaborare a Politicii Urbane a Romaniei cu sprijinul Băncii Mondiale (BM), potrivit ARF.

 


 
Acest document, în lucru, este discutat în cadrul grupului de lucru organizat la nivelul Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF) în vederea pregătirii serviciilor de tren metropolitan. La întâlnirile săptămânale participă reprezentanți ai MTI, ai autorităților locale, precum și ai CNCF CFR S.A.
Astfel, specialiștii BM au elaborat ghidul mai sus menționat pentru a identifica activele urbane neutilizate sau sub-utilizate ale infrastructuii feroviare, care pot face obiectul unor proceduri de regenerare urbană în beneficiul tuturor entităților implicate, de la nivel național la nivel local.
În cadrul raportului sunt realizate propuneri care fundamentează din punct de vedere urbanistic intervenții pe suprafețele aflate în domeniul public, dar și pe proprietățile private adiacente care pot profita de proximitatea față de stațiile de cale ferată.
Astfel, pentru zona metropolitană REȘIȚA au fost identificate următoarele măsuri:
– intervenții în zonele stațiilor subutilizate și cu o calitate scăzută a mediului urban proxim;
– regenerare integrată în zona stațiilor de cale ferată de prim rang și de rang secund;
– valorificarea terenurilor prin dezvoltare presupune edificarea unor ansambluri cu funcțiuni în general mixte, care să asigure atât o densitate de locuire durabilă, cât și funcțiunile economice necesare pentru un oraș prosper;
– intervențiile în zona infrastructurii feroviare, prin care se asigură premisa fundamentală a asigurării conexiunilor pietonale peste liniile de cale ferată;
– refacerea infrastructurii de cale ferată, prin modernizare și aducere la parametri optimi.


Share