
Greva la CFR. Sindicaliștii lui Grigore Mare îi amenință pe șefii CFR SA cu dosare penale
Șefii din cadrul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA sunt avertizați de liderii Federației Naționale Feroviare Mișcare Comercial Vagoane că se vor alege cu dosare penale dacă vor încerca să saboteze greva la CFR de vineri, 15 septembrie.
”Având în vedere solicitările formulate de Revizoratul General de Siguranța Circulației din CNCF CFR SA către Revizoratele Regionale de Siguranța Circulației ale SRCF 1-8 prin care se cere, până luni la ora 14:00, șefilor de subunități să
Greva este un drept consființit prin Constituție!”, se arată într-o postare de pe pagina de Facebook a federației conduse de Grigore Mare.
Greva la CFR va avea loc vineri
La finele lunii trecute, Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, afiliată la Blocul Național Sindical, a anunțat că în data de 15 septembrie 2023 va declanșa o grevă de avertisment la calea ferată. Greva va avea loc între orele 7,00 și 9,00, așa cum a scris atunci Club Feroviar.
Acțiunea de protest, se arată într-un comunicat dat publicității de sindicaliști, are scopul de a atrage atenția asupra impasului în care s-a ajuns în ceea ce privește dialogul social dintre ceferiști și stat. Sindicaliștii precizează că întreaga procedură legală de declanșare a conflictului de muncă, potrivit dispozițiilor legale în materie, a fost parcursă.
Motivele declanșării protestului
Federația sindicală condusă de Grigore Mare a detaliat motivele pentru care a decis să organizeze greva de avertisment din 15 septembrie:
– Lipsa bugetelor de venituri și cheltuieli aprobate pe anul în curs, ceea ce conduce inevitabil la un blocaj generalizat în sectorul feroviar.
– Lipsa finanțării strategice și coerente a căii ferate. Pentru readucerea structurii feroviare românești la parametrii europeni este nevoie de un proiect de țară corect coordonat cu structurile europene și finanțat cu câteva zeci de miliarde de euro. Până în acest moment, un astfel de proiect nu a fost finanțat, iar deschiderea unor șantiere pe coridoare de transport dedicate strict interesului european lasă în paragină restul țării.
– Lipsa de investiții în material rulant de calitate, modern. Nu există un plan de investiții solid în ceea ce privește înlocuirea completă a parcului de locomotive și vagoane cu care lucrează astăzi CFR Călători. Românii cu greu se vor întoarce în vagoane în astfel de condiții. Politicienii aflați în fruntea Ministerului Transporturilor ar trebuie să știe că excepțiile întăresc întotdeauna regula, motiv pentru care o simplă fotografie lângă un vagon de călători recondiționat, nu rezolvă problema.
– Lipsa salariilor corecte la calea ferată, salarii motivante care să permită înlocuirea unor generații de ceferiști. Se amintește din ce în ce mai rar că în astfel de condiții de salarizare, dar mai ales având în vedere relația greșită care se construiește între management și lucrătorii feroviari, companiile de stat de la calea ferată, unități strategice pentru economia românească, vor rămâne fără angajați. Deja, deficitul de angajați depășeste 6.000 de oameni, iar orele suplimentare înregistrate sunt de ordinul zecilor de mii.
– Probleme din ce în ce mai multe și nerezolvate care au legătură cu Statutul personalului feroviar, lege votată de Parlamentul României, care nici până astăzi nu generează tot setul de efecte pentru beneficiarul său, lucrătorul feroviar.
Share
Facebook
Twitter
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail