Site logo
24 aprilie 2023

Grup Feroviar Român a participat la Polifest 2023, cel mai mare târg educațional din domeniul ingineriei, care a avut loc la Universitatea Politehnica București.

”Datorită interesului constant pe care GFR îl acordă inovației și tehnologiei, am fost invitați să participam la evenimentul Polifest 2023, invitație pe care am acceptat-o cu entuziasm. Evenimentul a fost derulat pe parcursul a trei zile, în cadrul Universității Politehnica din București, fiecare zi reprezentând un subiect diferit de discuții și interacțiune cu studenții și viitorii studenți. Echipa Grup Feroviar Român a fost prezentă la Polifest cu un stand interactiv, care a atras atenția celor prezenți, atât prin prezentarea companiilor ce fac parte din Grupul Grampet, printre care fabricile Reloc Craiova, Reva Simeria și VFU Pașcani, dar și prin testarea aplicației Synopsis de către studenți, participarea la Tombola GFR, iar Roata GFR, care le studenților viitorul cu privire la specializarea de inginerie pe care o vor urma, a fost una dintre cele mai interesante atracții. Totodată, am discutat despre oportunitățile de carieră pe care le oferă domeniul feroviar și Facultatea de Transporturi, dar și activitățile de practică și stagiatură disponibile în compania Grup Feroviar Român. Suntem onorați pentru ocazia oferită, de a reprezenta o influență pentru viitoarea generație a domeniului feroviar și mândri să luăm parte la astfel de proiecte”, se arată într-o postare de pe pagina oficială de Facebook a transportatorului feroviar.



Grup Feroviar Român la Polifest 2023, eveniment educațional de top

Ediția din acest an a Polifest, eveniment educațional de top, s-a desfășurat în perioada 20-22 aprilie la Universitatea Politehnica București.

”Polifest creează o punte între elevi, studenți, cadre didactice, specialiști, cercetători și companii. Cu o ofertă educațională diversă și absolvenți cu rezultate de excepție, Universitatea Politehnica din București pregătește specialiștii viitorului”, se arată pe pagina evenimentului.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share