Site logo
2 decembrie 2022

În dimineața zilei de joi, 1 Decembrie 2022, s-a produs un accident feroviar la Gugești, ale cărui efecte sunt resimțite și azi, circulația trenurilor fiind blocată pe Magistrala 500. Stația Gugești pare a fi un loc blestemat al accidentelor feroviare. Unul, mult mai grav, s-a produs tot aici în urmă cu 18 ani, când la cârma Ministerului Transporturilor se afla Miron Mitrea, coleg de partid (PSD) cu actualul ocupant al postului, Sorin Grindeanu.

accident feroviar la Gugești
Accidentul din 1 Decembrie 2022

1 Decembrie 2022. Un accident feroviar s-a produs la ora 9,55 pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galați, între stațiile Gugești și Sihlea (între Mărășești și Râmnicu Sărat), pe firul II. Locomotiva trenului 57402, care aparține operatorului Tim Rail Cargo, s-a defectat, iar mecanicul nu a mai putut controla garnitura, care a patinat și a intrat într-un alt tren privat de marfă (66706), al companiei DB Cargo, care aștepta la sector. Cele două trenuri transportau cereale, așa cum a relatat Club Feroviar.

Accidente feroviare la Gugești
Accidentul feroviar de la Gugești din 2004

15 august 2004. Șase din cele 34 de vagoane încărcate cu benzină ale unui marfar au deraiat în jurul orei 4:20, în apropierea haltei Gugești. A urmat o explozie și imediat a izbucnit un incendiu de proporții. În jurul orei 7:00, un alt vagon a explodat, iar benzina cu care era încărcat s-a întins peste tot. Au ars 200 de tone de combustibil. Șase pompieri cu vârste între 18 și 21 de ani au fost răniți, după cum relata presa vremii.

Accidente feroviare la Gugești. Asemănări

Cele două accidente feroviare, produse la o distanță de mai bine de 18 ani unul de celălalt, au unele similitudini.

În afară de locul unde s-au produs, ambele accidente au dus la întreruperea circulației feroviare pe Magistrala 500, București-Suceava, timp de aproximativ 24 de ore. Nici la momentul publicării acestui articol circulația nu s-a reluat.

Apoi, la fel ca în 2004, circulația trenurilor de călători a fost deviată pe ruta Tecuci-Făurei-Buzău. Ca o coincidență, și în 2004, și în 2022 Ministerul Transporturilor era (este) condus de un membru marcant al PSD. Asemănările se opresc aici.

Miron Mitrea a acuzat producătorul de boghiuri de la Balș

modernizarea M300 diesel sub catenarăSă vedem deosebirile dintre cele două accidente feroviare la Gugești. În primul rând, este vorba de atitudinea celor doi miniștri.

Miron Mitrea a luat poziție chiar în ziua respectivă pe tema accidentului feroviar. „Din primele cercetări, deraierea s-a produs din cauză că una dintre osiile vagoanelor s-a rupt. Am fost înștiințat că revizia a fost făcută la 6 august, iar cel care a făcut-o garantează că a făcut-o cum trebuie. Este posibil să fie vorba de un defect de fabricație. Osia a cedat exact acolo unde este sarcina maximă. Acum, circulația feroviară va fi întreruptă timp de 16-18 ore. Nu pot evalua acum pagubele, dar oricum sunt foarte mari“, a declarat Miron Mitrea, ministrul Transporturilor la acea vreme.

El a adăugat că CFR Marfă și CFR SA vor da în judecată producătorul de osii de la Balș pentru pagubele suferite. Subansambluri Material Rulant SA din Balș era controlată la vremea respectivă de omul de afaceri Cristian Burci.

Accidente feroviare la Gugești. Pentru Sorin Grindeanu nu s-a întâmplat nimic

Accidente feroviare la Gugești biroul șefului CFR SA Grindeanu scumpește biletele de tren Complexul Astoria Snagov majorarea prețului la motorină conducerile companiilor feroviare de stat Rotația cadrelor la CFR SA Barometrul vizibilității miniștrilor schimbarea conducerilor companiilor feroviareÎn schimb, ocupantul de acum al postului de ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu, nu a suflat nicio vorbă în legătură cu accidentul feroviar de la Gugești. Ca o ironie a sorții, cu 11 minute înaite de accident (mai exact la ora 9,44), vicepremierul punea pe contul său de Facebook o postare sforăitor-politicianistă – imagini video cu lucrări de infrastructură, însoțite de textul: „La mulți ani, români! Trebuie să continuăm într-un ritm accelerat investițiile în toate sectoarele de transport pentru a recupera decalajele!”.

Evident, nu avea cum să prevadă că peste 11 minute se va produce un accident pe calea ferată. Însă nici după producerea acestuia nu a făcut niciun fel de declarații. Da, spre deosebire de accidentul din 2004, unde a fost implicată CFR Marfă, acum a fost vorba de doi operatori privați – Tim Rail Cargo și DB Cargo.

Însă infrastructura distrusă aparține statului român, fiind în administrarea CNCF CFR SA. Iar trenurile CFR Călători care au fost nevoite să circule pe o rută ocolitoare sunt tot ale statului român. Cum, în majoritatea lor, tot români erau și cei aflați în trenurile de pasageri.

Sorin Grindeanu a aplicat metoda Cătălin Drulă

cătălin drulă președinte trenul lui Drulă Deraierile de le Fetești moțiunea de cenzură a picat Cătălin Drulă a mers cu trenul

Metoda aleasă de Sorin Grindeanu, de a ignora cele două accidente feroviare la Gugești, nu este originală, ci a fost ”copiată” de la predecesorul său, Cătălin Drulă.

Pe 20, respectiv 21 iulie 2021 au avut loc două deraieri de trenuri de marfă care au blocat circulația feroviară pe Magistrala 800 București-Constanța în stația Fetești. Ministrul Transporturilor de la acea vreme, Cătălin Drulă, a ignorat total aceste două accidente feroviare și nu a postat nimic nici măcar pe contul său de Facebook, pe care altfel îl folosea intens pentru comunicare. Club Feroviar a relatat la vremea respectivă despre haosul care s-a produs în stația CF Fetești după cele două deraieri.

Abia când a avut loc al treilea accident feroviar, pe 29 iulie, tot la Fetești, Cătălin Drulă a ieșit cu declarații, după cum a scris atunci Club Feroviar.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share