Gulermak pierde la CNSC contestația privind prelungirea metrou M4, Gara de Nord – Gara Progresul
Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins miercuri contestația depusă de Gulermak împotriva companiei Erbașu câștigătoare a licitației pe prelungire a M4 Gara de Nord –Gara Progresul.
CNSC a respins contestația potrivit deciziei publicate aici. Compania Gulermak a depus în februarie o contestație privind atribuirea contractului de realizare a prelungirii M4 spre Progresul, contract atribuit asocierii Erbașu – Concelex – BogArt.
În contestația depusă, disponibilă spre consultare aici, Gulermak susținea că pur și simplu ar fi fost înșelată de către asocierea Erbașu, pentru care urma să fi fost terț-susținător și subcontractant.
Concret, fără sprijinul său, asocierea românească ce a câștigat contractul nu ar fi îndeplinit condițiile de calificare – experiență similară. Erbașu și Gulermak (firmă ce a pierdut și disputa pentru lotul 1, Dogus-Trace fiind câștigătorii) au convenit ca Gulermak să nu depună ofertă, dar să devină subcontractor pe un procentaj important din lucrări. Turcii ar fi semnat în alb, cum s-ar zice, înțelegerea, căci, spun ei, procentajul din lucrări ce le revenea nu era cunoscut, depinzând de valoarea finală totală a ofertei care trebuia ținută secretă. După ce au semnat documentul, valoarea procentuală a fost diminuată masiv de Erbașu fără voia turcilor, iar documentul a fost depus la contractor.
Citește Precizări Erbașu – Concelex – Bog’Art privind licitația pentru lotul 2 din prelungirea M4
Date privind lucrările
Potrivit declarațiilor făcute de către primarul sectorului 4, Daniel Băluță, proiectarea va dura cel mult 10 luni, iar realizarea acestei magistrale, pe o lungime de 11 kilometri, va descongestiona traficul pe bulevardele centrale din Capitală, viitoarea magistrală urmând să traverseze sectoarele 1, 4 şi 5 şi să ajungă în comuna Jilava din Ilfov.
Acesta preciza că extinderea magistralei de metrou are şi „un impact economic puternic”, lucrările implicând 5612 locuri de muncă „bine plătite” în etapa de execuţie şi 901 locuri de muncă permanente după finalizarea proiectului. Investiţia va fi de 3,5 miliarde de euro, fonduri europene atrase de echipa de la Primăria Sectorului 4. Se estimează că, din 2040, noua magistrală va aduce 58,6 milioane de călătorii suplimentare anual.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail