Site logo
Guvernul a adoptat a doua rectificare bugetară din 2021. Se iau bani de la Transporturi
26 noiembrie 2021

Guvernul a adoptat vineri a doua rectificare bugetară din 2021, menţinându-se ţinta de deficit de 7,13% din PIB, a anunţat ministrul Finanţelor, Adrian Câciu.

”Rectificarea bugetului de stat a fost adoptată, am menţinut ţinta de deficit de 7,13% din PIB. Am asigurat resurse necesare pentru acest an, până la 31 decembrie, şi am reuşit să găsim o soluţie pentru deblocarea situaţiei critice de la CEC Bank”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Ministerul Transporturilor pierde bani la a doua rectificare bugetară din 2021

Unul dintre marii perdanți ai acestei noi rectificări bugetare este Ministerul Transporturilor și Infrastructurii, după cum a relatat joi Club Feroviar.

Concret, potrivit Ministerului Finanțelor, s-au identificat economii în principal la cheltuieli de personal (-0,4 milioane lei), bunuri şi servicii (-1,0 milioane lei), dobânzi (-2,4 milioane lei), la transferuri între unităţi ale administraţiei publice (-7,3 milioane lei), la alte transferuri (-65,1 milioane lei), la proiectele cu finanţare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020 (-948,0 milioane lei), la alte cheltuieli (-3,0 milioane lei), la cheltuieli aferente programelor cu finanţare rambursabilă (-0,3 milioane lei), la active financiare reprezentând participarea la capitalul social al operatorilor economici aflaţi sub autoritatea ministerului (-25,0 milioane lei), precum şi la ratele aferente creditelor externe (-8,8 milioane lei).



Subvenții mai mari la Metrorex

Rectificarea bugetară de la Ministerul Transporturilor are însă și o parte bună pentru sistemul feroviar.

Astfel, se asigură bani pentru completarea subvențiilor la Metrorex și la operatorii feroviari de transport de călători. „Se asigură sume suplimentare la subvenţii pentru operatorii economici de sub autoritatea ministerului (+300,0 milioane lei) şi pentru decontarea facilităţilor de care beneficiază diferite categorii sociale (+4 milioane lei)”, se arată în document.

”O parte din acești bani vor merge ca subvenție pentru metrou”, a declarat vineri dimineață noul ministru al Transporturilor, Sorin Grindeanu.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share