
Guvernul aprobă reorganizarea Ministerului Transporturilor. Un înalt demnitar va fi concediat
Un proiect de Hotărâre privind reorganizarea Ministerului Transporturilor se află pe ordinea de zi a ședinței de joi de la Palatul Victoria.
Pe agenda ședinței de azi a Executivului figurează proiectul de HG ”pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 370/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii”.
Concret, proiectul de act normativ, despre care Club Feroviar a scris la finele săptămânii trecute, prevede că numărul de secretari de stat din minister va fi de patru, în condițiile în care acum sunt cinci: Bogdan-Stelian Mîndrescu, Ionuț-Cristian Săvoiu, Ionel Scrioșteanu, Adrian Foghiș și Ioan Cristian Șologon.
Acesta din urmă a fost numit în funcție joia trecută de premierul Marcel Ciolacu, după ce, cu câteva zile înainte, fusese ales prim vicepreședinte al organizației județene PSD Suceava, în prezența aceluiași Marcel Ciolacu.
Ministrul Grindeanu va decide cine va pleca acasă
”Încadrarea în numărul maxim de posturi şi în noua structură organizatorică se face în termenele şi cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de personal, prin ordin al ministrului Transporturilor și Infrastructurii, în termen de minimum 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri”, se arată în proiectul care urmează a fi adoptat azi de Executiv. Cu alte cuvinte, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, va trebui să decidă care dintre cei cinci secretari de stat va fi trimis acasă, însă nu imediat, ci după cel puțin o lună. Secretarul de stat care se ocupă cu coordonarea sectorului feroviar este Ionuț-Cristian Săvoiu.
Reorganizarea Ministerului Transporturilor are loc în condițiile în care Ordonanța de Urgență nr. 16/2025 impune o limitare a numărului funcţiilor de demnitate publică numite din cadrul administraţiei publice centrale, prin plafonarea numărului de secretari de stat. Oricum, nimeni nu poate da o explicație logică pentru faptul că sunt cinci secretari de stat, în condițiile în care sunt doar patru moduri de transport: feroviar, rutier, aerian și naval.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail