Guvernul pregătește coliva pentru o linie ferată cerută insistent de navetiști
În ședința de Guvern de joi se va discuta închiderea definitivă a unei căi ferate pentru redeschiderea căreia navetiști și politicieni locali au făcut numeroase petiții. Este vorba de calea ferată Ciumeghiu-Holod-Vașcău.
Pe ordinea de zi a ședinței de joi de la Palatul Victoria se află proiectul de Hotărâre a Guvernului privind trecerea din domeniul public al statului în domeniul privat al statului a unor bunuri aflate în administrarea Ministerului Transporturilor și Infrastructurii şi în concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA – Sucursala Regională CF Cluj, pentru scoaterea din funcţiune, în vederea valorificării şi, după caz, casării. Despre acest proiect Club Feroviar a scris în martie 2024, când a fost pus în consultare publică de Ministerul Transporturilor.
În Nota de fundamentare se precizează că pe raza de activitate a SRCF Cluj există bunuri care aparţin domeniului public al statului, aferente stațiilor CF Dej Triaj, Holod Vest, Apahida, Gherla, Episcopia Bihor, Cefa, Leș Bihor, Măgheruș, Bistrița, Feldru, Rebrișoara, Jibou, Băbuțeni, Someș Odorhei, Cuciulat, Bușag, Mirșid, Satu Mare Sud, Carei, Satulung pe Someș, Holod, Tinca, Sudrigiu, Beiuș, Rogoz-Holod Vest, Holod-Tinca, Holod Vest-Ciumeghiu, Ioaniș, Ioaniș-Sudrigiu, Sudrigiu, Ștei, Vașcău, Dr. P. Groza, Ioaniș, Bixad, Livada, secția CT1 Cluj, care nu mai prezintă utilitate funcțională în exploatare, propuse de către sucursală pentru disponibilizare din cauza faptului că au un grad avansat de uzură fizică și morală, menținerea în uz a acestora fiind costisitoare din punct de vedere tehnic și economic.
”De asemenea, SRCF Cluj specifică în documentație că bunurile urmează a fi casate și datorită eficientizării economice a activității prin reducerea cheltuielilor cu munca vie și a reorganizării activității prin aplicarea de măsuri de optimizare a activității de exploatare pe secția neinteroperabilă Ciumeghiu – Holod – Vașcău”, se precizează în document.
Pe calea ferată Ciumeghiu-Holod-Vașcău nu mai circulă nimic de aproape șase ani
Această linie a fost închisă pe 1 ianuarie 2020, când operatorul feroviar Interregional Călători a anunţat că îşi va retrage din circulaţie toate trenurile care circulau pe aici. CFR Călători nu a repreluat ruta.
Locuitorii din zonă au lansat mai multe petiții, inclusiv unele susținute de parlamentari din Bihor, pentru redeschiderea liniei. Oamenii care foloseau trenul pe această rută se plângeau că sunt pe cale să-și piardă locurile de muncă, iar victime au fost și elevii care studiază la liceele din Beiuș și Ștei, fiindcă nu au mijloace de deplasare, în condițiile în care nu există un drum paralel cu linia ferată.
În anexa la proiectul de act normativ găsim, printre multe altele, și elemente ale căii ferate Ciumeghiu-Holod-Vașcău care vor fi casate și vor ajunge cel mai probabil la fier vechi. Astfel, avem 0,709 km de cale ferată din stația CF Holod Vest, dar și cinci instalații SBW din stațiile de cale ferată Holod Vest, Vașcău, Dr. P. Groza, Ioaniș și Bixad.
Apoi, tot aici mai figurează părți componente aferente a 13 instalații SBW: o instalație ASB la Holod; patru instalații SBW la Tinca, Sudrigiu, Beiuș și Livada, opt instalații autostop aferente intervalelor CF Rogoz-Holod Vest, Holod-Tinca, Holod Vest-Ciumeghiu, Ioaniș, Ioaniș-Sudrigiu, Sudrigiu, Ștei, Vașcău.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail