Hoțul de locomotivă de la Medgidia s-a inspirat de la o femeie de serviciu din Suedia
Hoțul de locomotivă de la Medgidia s-a inspirat de la o femeie de serviciu din Suedia, care a comis o faptă similară în urmă cu zece ani.
În ianuarie 2013, o femeie de serviciu din Suedia a furat un tren din depoul de lângă Stockholm, care s-a lovit de bloc, așa cum a relatat presa la vremea respectivă.
Purtătorul de cuvânt al companiei Arriva, Tomas Hedenius, a declarat atunci că tânăra, în vârstă de 22 de ani, a furat trenul dintr-un depou din afara capitalei, lângă podul Dalarö, în jurul orei 2 ale dimineţii. A parcurs 1,6 kilometri până la ultima staţie de pe linia ferată, unde trenul a deraiat şi a intrat într-o clădire cu trei etaje. În clădire se aflau în acel moment cinci locatari, în trei apartamente diferite, care dormeau în momentul accidentului. ”Este un noroc fantastic că nimeni nu a fost rănit”, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei, Ulf Lindgren.
Hoțul de locomotivă de la Medgidia a fost arestat
Club Feroviar a dezvăluit miercuri că un tânăr fără legătură cu calea ferată s-a suit în cabina de conducere la unei locomotive GFR, punând-o în mișcare în stația Medgidia.
Incidentul a survenit miercuri la orele după-amiezii și nu s-a soldat cu victime sau distrugeri. Incidentul se putea însă termina dezastruos, de exemplu în cazul în care locomotiva ar fi intrat pe linia de circulație a unui alt tren de călători sau marfă.
Tânărul a intrat în cabina de conducere a unei locomotive remizate a GFR, a ridicat și conectat pantograful, după care a pus vehiculul în mișcare. Locomotiva a talonat două aparate de cale, ajungând pe o altă linie unde s-a oprit.
Hoțul de locomotivă s-a și filmat în cabina de conducere. Tânărul a fost reținut de Poliția TF Medgidia, iar în fața oamenilor legii și-a recunoscut fapta și a spus că voia să ducă locomotiva la o distanță de 30 de kilometri, la Palas Constanța.

Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail