Site logo
În al 12-lea ceas, CFR Călători anunță trenuri suplimentare pe Valea Oltului
6 iulie 2024

După ce locuitorii din zonă, firmele, asociațiile non-guvernamentale și ministrul Sorin Grindeanu au cerut acest lucru, CFR Călători a anunțat sâmbătă după amiază că va introduce trenuri suplimentare pe Valea Oltului.

Pentru început, o scurtă recapitulare a ceea ce s-a întâmplat până acum. Miercuri, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a anunțat că circulația pe DN7, Valea Oltului, va fi închisă pe perioada de zi între 8 iulie și 9 august, pentru lucrări la Autostrada Sibiu-Pitești, secțiunea 2.

La scurt timp, Asociația Pro Infrastructura a făcut apel la ministru și la Autoritatea pentru Reformă Feroviară, condusă de Ștefan Roșeanu, să introducă mai multe trenuri pe Valea Oltului, în perioada când DN 7 va fi închis, așa cum am scris. Și patronii mai multor firme au făcut scandal, plângându-se că nu vor mai avea cu ce să aducă muncitorii la lucru.

Vineri, operatorul feroviar de stat a dat un comunicat ambiguu, în care anunța că circulația feroviară pe Valea Oltului va fi ”adaptată” în perioada în care pe DN 7 nu se va circula.



Trenuri suplimentare pe Valea Oltului, anunțate de operatorul de stat

Revenind în prezent, după tot acest scandal, CFR Călători a anunțat sâmbătă după amiază că începând cu data de 8 iulie 2024 (luni), odată cu închiderea temporară a  circulației rutiere pe Valea Oltului,  în compunerea și circulația trenurilor sale vor intervenii modificări.

Astfel, călătorii vor avea la dispoziție o capacitate dublă de transport față de situația actuală, în principal la trenurile de navetă în relația Ramnicu Vâlcea – Lotru –  Sibiu și retur (R 2061, R 2064, RE 2012, RE 2014).

De asemenea, se introduc suplimentar în circulație:

– trenul Regio13081 cu plecare din Râmnicu-Vâlcea la ora 11.08, din Lotru la ora 12.00 și  sosire la Sibiu la ora 14.15;

– trenul R 13082, pe tronsonul Sibiu – Lotru: plecare din Sibiu la ora 23.40 și sosire la Lotru la ora 2.01;

– trenul R 13083 pe tronsonul Lotru -Sibiu: plecare din Lotru la ora 20.15 și sosire în Sibiu la ora 22.30.

Trenurile suplimentare vor opri în toate stațiile de pe traseu. ”Acest program de circulație va fi definitivat în cursul zilei de luni, 8 iulie, și va asigura continuitatea pentru toată perioada în care circulația rutieră pe tronsonul Râmnicu Vâlcea – Sibiu este parțial întreruptă din cauza lucrărilor pentru construirea Autostrăzii Sibiu – Pitești. Urmează ca începând cu data de 9.07, să fie operate și alte modificări, în funcție de analiza fluxului de călători din data de 8.07, și de cerințele autorităților și unităților de producție locale”, se mai arată în comunicatul CFR Călători.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share