Site logo
10 iunie 2022
Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, spune că vor fi achiziționate încă 20 de trenuri electrice de lung parcurs, în urma unei licitații derulate prin Autoritatea pentru Reformă Feroviară. Noile trenuri vor putea avea doar două toalete, din care una dedicată persoanelor cu mobilitate redusă. 
Este interesant faptul că achiziția este anunțată înainte de a se lua o decizie privind exercitarea dreptului de achiziție a încă 17 trenuri electrice de lung parcurs, pe lângă cele 20 de trenuri pentru care s-a semnat contract cu Alstom. 
„A fost avizată în Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor achiziția a încă 20 de trenuri electrice de lung parcurs! Licitația va fi derulată de Autoritatea pentru Reformă Feroviară prin PNRR, la o valoare estimată de 180 de milioane de euro, la care se adăuga costurile întreținerii și reparațiilor de aproximativ 270 de milioane de euro (sumă asigurată de operatorii feroviari în cadrul implementării contractelor de servicii publice)”, a anunțat vineri pe pagina sa de socializare ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Spre comparație, cele 20 de rame din contractul cu Alstom au un preț de 263 de milioane de euro cu mentenanță inclusă pe 15 ani. Mai multe detalii aici.
Investiția are mai multe obiective, susține Sorin Grindeanu:
  • Îmbunătățirea ofertei de transport prin creșterea numărului de trenuri pe rută și pe zi, corelat cu introducerea unei frecvențe predictibile
  • Asigurarea unor legături directe și rapide între marile orașe ale României
  • Punerea în valoare a investițiilor de modernizare derulate pe întreaga rețea feroviară TEN-T de pe teritoriul României
  • Susținerea programului de trecere la sistemul de comandă – control al trenurilor bazate pe standardul european ERTMS / ETCS
  • Asigurarea unor servicii de transport feroviar de călători care să respecte Standardele Tehnice de Interoperabilitate.
  • Înlocuirea tracțiunii diesel cu una electrică.

Citește aici de ce singurul producător român de rame electrice nu are șanse prea mari de a participa la licitația din fonduri publice.

Traseeele pe care vor circula noile trenuri electrice sunt:
  • Oradea – Cluj Napoca – Sighișoara – Brașov
  • Cluj Napoca – Alba Iulia – Simeria (Deva) – Târgu Jiu – Craiova – Calafat
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Iași
  • Brașov – Sfântu Gheorghe – Miercurea Ciuc – Bacău – Suceava
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Iași
  • Galați – Mărășești (Focșani) – Bacău – Suceava
  • Galați – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Iași – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Suceava – Bacău – Mărășești (Focșani) – Barboși (Galați) – Brăila – Constanța – Mangalia
  • Giurgiu – București – Ciulnița (Slobozia) – Călărași
Serviciile vor fi oferite, inițial, pe liniile deja electrificate la momentul punerii în circulație a trenurilor.
Însă acestea vor fi extinse odată cu punerea în funcțiune a instalațiilor pentru asigurarea tracțiunii electrice (Cluj Napoca – Oradea, București – Giurgiu, Constanța – Mangalia).

Ce condiții trebuie îndeplinite de rame

Condițiile pe care trebuie să le îndeplinească noile trenuri achiziționate sunt:
– să circule cu o viteză maximă de 200 km/h;
– să aibă o capacitate minimă de 160 de locuri pe scaune (clasa întâi și clasa a doua);
– să asigure confortul pentru deplasări de lung parcurs (7 – 10 h /direcție).
Mentenanța va fi asigurată de furnizor pentru o perioadă de 15 ani, cu posibilitatea de extindere la 30 de ani.
Un aspect ciudat este numărul de toalete solicitat producătorilor. Dacă ramele Alstom Coradia Stream achiziționate de ARF vor avea patru toalete, noile trenuri de „lung parcurs” vor putea avea doar două din care una dedicată persoanelor cu mobilitate redusă (vezi mai jos extras din comunicatul ARF și extras din caietul de sarcini la prima licitație de RE-IR).
Extras din primul caiet de sarcini pentru RE-IR licitație câștigată de Alstom
We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share