Site logo
21 septembrie 2022

Încă două contestații au fost înregistrate zilele trecute la licitația pentru 62 de trenuri electrice a ARF (trei loturi), potențialii ofertanți acuzând o paletă largă de erori în documentație sau chiar discriminări ale lor. Situația demonstrează faptul că nu e suficient să schimbi conducerea ARF ca lucrurile să meargă mai bine, în pofida avalanșei de postări pozitive ale autorității pe siturile de socializare.

Numele firmelor care au depus contestați la începutul acestei săptămâni sunt secretizate de către ARF, ca urmare nu vă putem indica această informație. Cel mai probabil însă este vorba de cei doi giganți europeni în domeniu, anume Siemens Germania și Alstom Franța.

ARF se dă de gol privind contestația polonezilor

În mod absurd, după ce s-a străduit să facă anonimă prima contestație depusă la această licitație, anume cea a polonezilor de la PESA (ștergând din aceasta numele firmei, adresa, reprezentantul legal), ARF s-a dat de gol într-o clarificare remisă tot luni în situl public de achiziții, făcând referire la contestația în cauză și menționând inclusiv numele firmei poloneze.

Dar ce contestă celelalte două firme ce au deschis acțiuni la începutul acestei săptămâni? Paleta nemulțumirilor lor e foartelargă întânzându-se pe zeci de pagini. Supărările par a fi serioase cum pentru a depune o contestație o firmă trebuie să depună o cauțiune egală cu 2% dn valoarea estimativă a contractului. La o valoare de 4 miliarde lei rezultă că fiecare firmă a depus o cauțiune de 80 milioane lei respectiv o sumă de aproape 50 de milioane euro în total.

A doua contestație, 13 puncte contestate

După prima contestație, cea a polonezilor de la PESA, un potențial participant a acuzat o calitate proastă a documentației. „Atât subscrisa cât și alți operatori economici interesați am formulat repetate solicitări de clarificare a documentației de atrbuire în condițiile în care aceasta este afectată de mai multe lacune și discrepanțe, precum și elemente neclare, contradictorii sau confuze care, pe lângă imposibilitatea operatorilor de a înțelege cerințele și elabora oferte conforme, puteau conduce la imposibilitatea efectivă de comparare a ofertelor, lacunele și elementele neclare putând fi exploatate în mod diferit de fiecare operator în parte în funcție de propriile abordări și interese”.

„Autoritatea a răspuns superficial, expeditiv și vădit nelegal furnizând răspunsuri incomplete neclare sau confuze”, mai spune contestatarul. În plus răspunsurile autorității au venit la câteva luni după formularea întrebărilor și doar cu câteva săptămâni înainte de depunerea ofertelor.

Firma în cauză este nemulțumită de răspunsurile ARF privind programul de livrare (parte a sistemului de punctare a ofertelor), modficarea numărului de uși laterale cerute, fapt care ar avantaja producătorii de rame cu trei vagoane (mai multe locuri pe scaune, mai puține uși), aspecte privind penalitățile aplicate etc. În total sunt nu mai puțin de 13 cerințe contestate de acest participant.

A treia contestație. Cum să strici ceva ce era bun la început

Caltatea proastă a documentației este reclamată și de un alt participant care cere și el suspendarea procedurii până la judecata contestației. Acesta spune că inițial cerințele privind calculul greutății pe osie și numărul minim de uși erau „clare, corecte și precise”. Ulterior însă prin un „ răspuns consolidat” cerințele în discuție au fost serios modificate. Modificările aduse numărului de uși contravin standadelor europene privind fluxul de pasageri și evacuarea în caz de urgență. În plus – și acesta afirmă – avantajează unii competitori.

Costurile bancare și financare cât 15 trenuri

Cam aceasta se intâmplă ca urmare a faptului că ARF nu vrea să accepte euro ca monedă de achiziție a celor trei loturi. Contestatarul atenționează că acest contract cu mentenanța aferentă e pe termen lung, costurile financiar bancare sunt ridicate, ajungând la 26% din total. Plastic el spune că astfel statul român plătește băncii echivalentul a 15 trenuri.

Concluzie

Deși au trecut câțiva ani de la prima licitație a ARF de rame regionale, amatorismul dovedit la întocmirea documentelor de licitație nu a dispărut. Reamintim că în urmă cu doi ani licitația de rame regionale a fost anulată tocmai din cauza prevederilor proaste din documentația de lcitație referitoare la consumul energetic al ramelor. Situația riscă să se repete și România să piardă fonduri nerambursabile semnificative. Achizițiile de rame regionale sunt cu finantare în cadrul Programului Operațional Transport (POT) pentru perioada 2021-2027, din fondurile alocate sectorului de transport feroviar. Cofinanţarea este asigurată de la bugetul de stat.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share