Încă o extindere a metroului bucureștean va fi făcută de primării. 27 de stații noi
Încă o extindere a metroului bucureștean, de această dată cu 27 de stații, va fi făcută de primării, și nu de Metrorex.
”Am semnat astăzi, alături de directorul Metrorex, Mariana Miclăuș, primarii sectoarelor 2 și 5, Rareș Hopincă și Vlad Popescu Piedone, primarul orașului Bragadiru, Gabriel Lupulescu, și președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma, protocolul de colaborare interinstituțională pentru proiectul strategic Magistrala 7 de metrou Bragadiru – Voluntari. Proiectul prevede extinderea rețelei de metrou pe o lungime de 26 km (cale dublă), cu 27 de stații și 2 depouri, pe traseul Bragadiru – Șos. Alexandriei – Calea Rahovei – Piața Unirii – Calea Moșilor – Șos. Colentina – Voluntari. Obiectivele principale sunt: creșterea capacității transportului public, reducerea traficului și a poluării, îmbunătățirea conectivității între cartiere și zonele periurbane, promovarea dezvoltării economice și susținerea mobilității durabile în regiunea București-Ilfov. Valoarea estimată a proiectului este de 2,47 miliarde de euro (fără TVA), urmând a fi confirmată prin Studiul de Fezabilitate. Proiectul este inclus în strategiile de dezvoltare București-Ilfov și în Programul Investițional 2021-2030, fiind eligibil pentru finanțare din fonduri externe nerambursabile prin Programul Transport 2021-2027”, a scris pe Facebook ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban.
Precedentele extinderi, făcute tot de primării
În ultima perioadă, proiectele de extindere a metroului bucureștean nu au mai fost făcute de Metrorex, ci de primării.
Nu mai devreme de ieri, ministrul Transporturilor a semnat cu primarul Sectorului 2 protocolul privid prelungirea Magistralei 2 de la Pipera la Petricani, pe o distanță de 1,6 km, așa cum am scris.
Prelungirea Magistralei 2, în zona de sud, și construcția noii stații Tudor Arghezi au fost realizate de Primăria Sectorului 4, condusă de Daniel Băluță. Aceeași primărie a organizat și licitația pentru prelungirea Magistralei 4 de la Gara de Nord la Gara Progresu. De asemenea, studiul de fezabilitate pentru extinderea Magistralei 2 după stația Tudor Arghezi, până în comuna Berceni (de fapt în câmp, căci stația nu va fi în localitate) a fost realizat tot de Primăria Sectorului 4, în colaborare cu Consiliul Județean Ilfov.


Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
Whatsapp
VK
Mail