Încep forajele pentru metroul din Cluj-Napoca și trenul metropolitan, a anunțat miercuri Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Lucrările se vor realiza în perioada octombrie-decembrie 2020. ”Primăria Cluj-Napoca, în calitate de autoritate contractantă, anunţă demararea lucrărilor tehnice pentru realizarea forajelor geotehnice în cadrul proiectului <Tren Metropolitan Gilău – Floreşti – Cluj-Napoca – Baciu – Apahida – Jucu – Bonţida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou şi Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea şi a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiţii>”, a anunţat Primăria printr-un comunicat de presă dat publicității miercuri.
Încep forajele pentru metroul din Cluj-Napoca. Apel al Primăriei către cetățeni
Astfel, echipele tehnice se vor deplasa în zonele studiate pentru a efectua lucrările necesare acestei faze. ”Solicităm cetăţenilor ce deţin cu orice titlu imobile situate de-a lungul coridorului şi în cadrul zonelor studiate să permită accesul echipelor tehnice şi utilajelor acestora pentru efectuarea în bune condiţii a realizării forajelor geotehnice necesare elaborării proiectului – în conformitate cu prevederile Legii 255/2010”, se mai arată în comunicatul citat.
Potrivit Primăriei Cluj-Napoca, obiectivele proiectului sunt îmbunătăţirea atractivităţii sistemului de transport public durabil metropolitan, sprijinirea aspiraţiilor de creştere economică şi a creşterii ocupării forţei de muncă prin asigurarea unei capacităţi de transport îmbunătăţite şi reducerea impactului activităţilor de transport (poluarea aerului şi zgomotul) asupra mediului.
Metroul va costa aproape un miliard de euro
Primarul Emil Boc a anunțat duminică seara când vor începe lucrările la metroul din Cluj-Napoca și cât timp va trece până la finalizarea lor.
Studiul de prefezabilitate este gata. Magistrala de metrou va avea o lungime de peste 14 kilometri, va costa aproape un miliard de euro și va fi gata în 11 ani. Clujul va deveni astfel al doilea oraș al României care va avea metrou.
„Termenul de 11 ani este pentru întregul proiect finalizat, evident că primele stații vor fi gata mult mai repede. Evident că va depinde foarte mult de licitații”, a declarat Emil Boc la Digi24.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail