Incident feroviar la Chitila. Cum a ajuns un tren de călători să circule pe linia greșită

de 2 septembrie 2024

Agenția de Investigare Feroviară Română (AGIFER) a publicat recent raportul referitor la un incident feroviar la Chitila produs în luna iunie, când un tren de călători a ajuns să circule pe o altă linie decât trebuia. Cauzele incidentului sunt legate atât de lipsa de atenție a impiegaților, cât și de confuzii create ca urmare a modificării numerelor trenurilor și a indicațiilor unui semnal de ieșire din stație. Situația a fost salvată de atenția mecanicului de locomotivă.

Gara Chitila pare a fi un magnet pentru incidentele feroviare. Dintre acestea, îl amintim pe cel de anul trecut, când un mecanic de locomotivă al CFR Călători a uitat să oprească în stație și a dat înapoi trenul, așa cum am scris la vremea respectivă.

În urmă cu puțin peste două luni s-a produs un incident oarecum similar în aceeași stație, însă de această dată nu a mai fost vina mecanicului de locomotivă, ci a impiegaților. AGIFER a publicat pe site-ul propriu Raportul de investigare privind incidentul feroviar produs la data de 21.06.2024, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate București în stația CFR Chitila prin îndrumarea în mod eronat a trenului de călători R nr.13905021 pe firul II în loc de firul III direcția București Nord.



Pe linia 101 au loc lucrări de reînnoire, iar numerele trenurilor au fost schimbate

Să vedem mai întâi contextul în care s-a produs acest incident feroviar la Chitila. La data de 11 iunie a fost trimisă o telegramă prin care se anunța că pe distanța Pitești-Ramificația Golești se efectuează lucrări la linie. Trebuie menționat faptul că pe secția de circulație 101 București-Pitești au loc lucrări de reînnoire a căii ferate, finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Drept urmare, mai multe trenuri care circulau pe această secție au fost anulate și în locul lor au fost introduse altele, cu numere diferite.

Astfel, trenului de călători nr. 9024 i s-a atribuit numărul 13905021. Pe 21 iunie 2024, la ora 06.14, trenul respectiv a fost expediat din stația CFR Pitești în direcția București Nord, conform livretului, pe trasa trenului 9024.

Modificări făcute cu pixul

incident feroviar la ChitilaToate bune și frumoase până când garnitura, compusă din GM 902 și trei vagoane, a ajuns în stația Chitila, unde în biroul IDM din clădirea CED lucrează un IDM (impiegat de mișcare) dispozitor, un IDM localist I și un IDM localist II.

După expedierea trenului, IDM dispozitor din stația CFR Săbăreni a transmis către IDM localist I din stația CFR Chitila avizul de plecare al trenului R 13905021. IDM localist I din stația Chitila a înregistrat avizul de plecare în registrul de miscare al postului și l-a avizat pe IDM dispozitor că din direcția Săbăreni a fost expediat trenul de călători R 13905021, după care acesta din urmă a făcut comandă de intrare la linia IV, unde avea oprire programată. Gararea în stație s-a produs la ora 09:08. ”Tabloul de garare al trenurilor de călători și marfă al stației CFR Chitila, nu a fost modificat cu noile numere de trenuri, acestea fiind doar menționate cu pastă albastră pe manșetă în dreptul trenurilor la care s-au modificat numerele”, se arată în Raportul de investigare.

Incident feroviar la Chitila. Confuzie și lipsă de atenție

Tot aici se arată faptul că IDM dispozitor din stația CFR Chitila a efectuat comandă de ieșire de la linia IV cu semnalul de ieșire YIV, având indicația verde, indicatorul luminos de viteză cu cifra 3 și indicator de direcție „N” pe firul II în direcția București Nord, și nu pe firul III Chitila-Pajura-București Nord, așa cum ar fi trebuit să circule trenul.

”Din declarația IDM dispozitor reiese faptul că efectuarea parcursului de circulație al trenului R nr.13905021 pe firul II, și nu pe firul III a fost posibilă și din cauza confuziei create ca urmare a schimbării numerelor de trenuri. Din declaraţia IDM localist I reiese că nu a acordat destulă atenție efectuării parcursului de ieșire al trenului pe fir II de către IDM dispozitor, din cauza faptului că în acea perioadă de timp comunica cu IDM din stațiile CFR Buftea și Mogoșoaia, cu privire la un alt tren. IDM localist II nu a urmărit executarea parcursului de ieșire al trenului de călători R nr. 13905021 pe fir II, deoarece a primit alte dispoziții de la operatorii RC”, se menționează în document.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Atenția mecanicului de locomotivă a evitat producerea unui incident grav

Faptul că nu s-a produs un incident feroviar grav sau chiar, Doamne ferește!, un accident este exclusiv meritul mecanicului de locomotivă.

După ce a pus trenul în mișcare și după ce a trecut cu viteza de 23 km/oră de semnalul de ieșire YIV al stației CFR Chitila (152 de metri) și a mai parcurs încă 735 m cu viteza de 29 km/oră, mecanicul a realizat că parcursul de ieșire a fost efectuat pe firul II București Nord. În consecință, a luat măsuri de frânare și a oprit trenul, după care a luat legătura prin stație cu IDM dispozitor. Acesta din urmă, realizând ce a făcut, a încercat să dreagă busuiocul și a transmis către IDM exterior emiterea unui ordin de circulație pentru retragerea trenului la linia 4. Ulterior, trenul a fost expediat pe linia corectă, firul III, în direcția Pajura-București Nord.

”O serie de erori succesive”

”Incidentul feroviar produs în stația CFR Chitila a avut în lanțul cauzal o serie de erori succesive, a trei operatori umani diferiți, care au fost cauzate de lipsa de atenție. Astfel IDM dispozitor din stația CFR Chitila nu a urmărit cu atenție informațiile transmise de către IDM localist I din stația CFR Chitila și a executat eronat parcursul, îndrumând trenul de călători R nr.13905021 pe fir II Chitila-București Nord. IDM localist I și IDM localist II stația CFR Chitila nu au urmărit cu atenție parcursul de ieșire executat în instalația de centralizare CE a stației de către IDM dispozitor, cu privire la corectitudinea parcursului pentru trenul R nr.13905021. Suprapunerea acestor erori, care au constat în efectuarea defectuoasă sau omiterea unei părți din sarcina de muncă, a determinat producerea incidentului”, se precizează în Raportul AGIFER.

Totuși, inspectorii semnalează și faptul că în cazul expedierii unui tren în direcția București Nord pe firul II ori pe firul III indicația indicatorului de direcție a semnalului YIV este aceeași, respectiv ,,N”, neexistând o distincție clară a firului pe care urmează să circule trenul, indicație care nu poate să fie percepută de către mecanic ori IDM exterior în cazul în care un tren este expediat eronat. În consecință, se solicită CNCF CFR SA găsirea unei soluții tehnice/organizatorice prin care să se asigure distincția indicației afișate de indicatorul de direcție a semnalului de ieșire YIV al stației Chitila în cazul parcursurilor efectuate pe firul II respectiv firul III.



Share