Starea critică în care se găsește infrastructura feroviară națională împiedică Portul Constanța să performeze la adevărata sa valoare, în condițiile în care până acum doi ani însăși infrastructura feroviară a acestuia nu se găsea în stare bună. Concluziile aparțin Curții de Conturi, care a realizat un audit al Portului în cursul anului 2023.
Datele au fost prelucrate recent și date publicității miercuri. Redăm principalele idei privind infrastructura feroviară cu observațiile că informațiile în cauză se găsesc începând cu pagina 50. Raportul poate fi consultat aici.
Insuficiența fondurilor a cauzat degradarea liniilor
Infrastructura feroviară din interiorul portului, administrată de CNCF CFR SA, a înregistrat o degradare accentuată în perioada auditată, cauzată de insuficiența fondurilor alocate pentru lucrările de întreținere, reparare și modernizare.
În contextul generat de conflictul din Ucraina, Portul Constanța a preluat din traficul de marfă realizat prin porturile ucrainene, ceea ce a condus la congestii și blocaje în trafic. Pentru fluidizarea și descongestionarea traficului de marfă din port, au fost alocate în anul 2022 (anul în care a început războiul din Ucraina), din fondul de rezervă a statului, 222 de milioane de lei pentru lucrări de întreținere și reparație a liniilor de cale ferată din incinta portuară (darea în exploatare a circa 95 de linii de cale ferată închise circulației). Din cei peste 250 km de linii de cale ferată pe care CNCF CFR SA îi are în administrare în Portul Constanța, până în prezent au fost reabilitați doar 32,578 km.
Viteza de 15 kilometri a trenurilor de marfă spune totul
Pentru îmbunătățirea transportului de mărfuri, pe lângă reabilitarea și modernizarea infrastructurii feroviare din Portul Constanța, sunt necesare investiții la nivelul întregii infrastructuri naționale de transport feroviar. Lucrările de întreținere și reabilitare a infrastructurii feroviare la nivelul întregii țări nu au fost suficiente pentru a fi menținuți parametrii normali de funcționare a rețelei feroviare. Starea infrastructurii feroviare din România este reflectată în viteza medie a trenurilor de marfă (în anul 2022 viteza medie comercială a trenurilor de marfă a fost de 15,6 km/h).
Viteza redusă a trenurilor de marfă a influențat negativ atractivitatea acestui mod de transport și, implicit, volumul de marfă tranzitat prin Portul Constanța pe calea ferată. Conectivitatea Portului Constanța la infrastructura națională de transport feroviar este asigurată de o singură linie de cale ferată care leagă Constanța de București și care deservește atât transportul de călători, care are prioritate în tranzit, cât și transportul de marfă.
Rețeaua de cale ferată deținută de România reprezintă o alternativă sustenabilă la transportul rutier, în special pe distanțe medii și lungi, situații în care transportul feroviar de marfă are potențialul de a deveni competitiv. Reamintim că inclusiv operatorii de transport feroviar de marfă s-au plâns de faptul că liniile spre Constanța sunt aglomerate și că lipsesc liniile secundare în anumite stații pentru staționarea și operarea temporară a trenurilor de marfă.
30% transferați către calea ferată și nu prea
Prin MPGT a fost prevăzut obiectivul de a transfera, până în 2030, un procent de peste 30% din transportul rutier de mărfuri pe distanțe de peste 300 km, către alte moduri de transport (cum ar fi transportul pe calea ferată sau pe căi navigabile). Pentru îndeplinirea acestui obiectiv, este esențială realizarea cu prioritare a proiectelor de investiții care privesc reabilitarea și modernizarea infrastructurii de transport feroviar din România. Deși CNCF CFR SA a realizat proiecte pentru reabilitarea liniilor de cale ferată, modernizarea podețelor, podurilor și tunelurilor, implementarea sistemului ERTMS, gradul de reabilitare și modernizare a infrastructurii feroviare din România rămâne scăzut.
În prezent, se află în derulare, în diferite stadii de execuție a lucrărilor, proiectare și pregătire, proiecte cu finanțare europeană privind reabilitarea și modernizarea infrastructurii feroviare, infrastructură care va deveni compatibilă cu rețeaua de bază și extinsă TEN-T. Conexiunile Portului Constanța cu hinterlandul și piețele din exteriorul acestuia se vor dezvolta și îmbunătăți odată cu finalizarea proiectelor de investiții care privesc dezvoltarea și conectivitatea rețelei naționale de transport feroviar la rețeaua de transport europeană TEN-T.
Share
Facebook
X
LinkedIn
Telegram
Tumblr
WhatsApp
VK
Mail