Site logo
10 aprilie 2020

CFR SA a atribuit zilele trecute firmei ISPCF un contract de 16 milioane lei,fără TVA, pentru realizarea studiului de fezabilitate de modernizare a liniei Ploiești – Focșani. ISPCF este asociată în proiect cu TPF Inginerie.

investiţiile în infrastructura feroviară trenul București-Suceava

Institutul de Studii și Proiectări Căi Ferate a primit un contract de 15,9 milioane lei, fără TVA, pentru realizarea unui studiu de fezabilitate pentru modernizarea celor 143 de kilometri dintre cele două stații.

Contractul are o durată de 23 de luni. Proiectul de modernizare este inlus în Programul Operațional Infratructură Mare iar lucrările vor fi finanțate din fonduri de coeziune.

Lucrările vor permite atingerea unei viteze de circulație de 120 de kilometri la oră pentru trenurile de marfăși de 160 de kilometir la oră la cele de călători.

Ca avantaje așteptate sunt micșorarea timpilor de călătorie, scăderea poluării, creșterea mobilității persoanelor care locuiesc în zonă, creșterea investițiilor.

Contractul cuprinde studii de trafic, avize de mediu, autorizații de construire, analize cost beneficiu etc. Lucrările acoperă toate specialitățile, anume linii, peroane clădiri, sisteme de alimentare cu energie electrică, semnalizare ERTMS și ETCS 2, etc. La licitație a mai participat și asocierea Consis Proiect – Prointec (Spania).

Luna trecută ISPCF a obținut un alt contract de realizare a SF, pentru linia Focșani – Roman. Valoarea acestui contract este aproximativ egală, adică 19,26 milioane lei, fără TVA. (D.C.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share