Site logo
12 octombrie 2022

Exact în ziua în care trebuiau depuse ofertele, Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), a suspendat procedura licitația ARF de trenuri regionale, după ce CNSC a dat dreptate companiilor Alstom și Siemens.

Contestațiile companiilor Alstom și Siemens au primit câțtig de cauză din partea Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, care a decis că acțiunile producătorilor mondiali sunt justificate și a dispus remedierea de către ARF. Cum un necaz nu vine niciodata singur, decizia CNSC a fost pronunțată exact in ziua premergătoare depunerii ofertelor, respectiv 12 octombrie. Cum ARF nu avea timp să remedieze erorile din documentația de licitație intr-o  singură noapte, s-a văzut nevoită să suspende procedura, exact când competitorii au început să încarce în SEAP documentele aferente.

Cât privește a treia contestație, cea a PESA, CNSC pune la soluție rezoluția „excepții”, fără a fi clar ce semnifică aceasta.

Ce au contestat PESA, Alstom și Siemens la licitația ARF de trenuri regionale

Polonezii au contestat tipul de motor solicitat de ARF și răspunsuri neclare ale Autorității privind acceptarea unei variante mai ieftine de motor dar total potrivite unor trenuri regionale.

După prima contestație, cea a polonezilor de la PESA, un potențial participant a acuzat o calitate proastă a documentației. „Atât subscrisa, cât și alți operatori economici interesați am formulat repetate solicitări de clarificare a documentației de atribuire, în condițiile în care aceasta este afectată de mai multe lacune și discrepanțe, precum și elemente neclare, contradictorii sau confuze care, pe lângă imposibilitatea operatorilor de a înțelege cerințele și a elabora oferte conforme, puteau conduce la imposibilitatea efectivă de comparare a ofertelor, lacunele și elementele neclare putând fi exploatate în mod diferit de fiecare operator în parte în funcție de propriile abordări și interese”.

„Autoritatea a răspuns superficial, expeditiv și vădit nelegal, furnizând răspunsuri incomplete neclare sau confuze”, mai spune contestatarul. În plus, răspunsurile autorității au venit la câteva luni după formularea întrebărilor și doar cu câteva săptămâni înainte de depunerea ofertelor.

Firma în cauză este nemulțumită de răspunsurile ARF privind programul de livrare (parte a sistemului de punctare a ofertelor), modficarea numărului de uși laterale cerute, fapt care ar avantaja producătorii de rame cu trei vagoane (mai multe locuri pe scaune, mai puține uși), aspecte privind penalitățile aplicate etc. În total sunt nu mai puțin de 13 cerințe contestate de acest participant.

Calitatea proastă a documentației este reclamată și de un alt participant care cere și el suspendarea procedurii până la judecata contestației. Acesta spune că inițial cerințele privind calculul greutății pe osie și numărul minim de uși erau „clare, corecte și precise”. Ulterior însă, printr-un „răspuns consolidat”, cerințele în discuție au fost serios modificate. Modificările aduse numărului de uși contravin standadelor europene privind fluxul de pasageri și evacuarea în caz de urgență. În plus – și acesta afirmă – avantajează unii competitori.

Un exemplu clar al lipsei de viziune e solicitarea unor scaune rotative la 180 de grade la trenurile regionale. Astfel de scaune nu există nicăieri in Europa, găsindu-se doar pe trenurile de mare viteză din Asia sau confort sporit din Statele Unite. Ulterior ARF a renunțat la cerința absurdă atât la trenurile regionale cât și la cele interregionale. Nimeni nu a aflat de ce ARF a cerut așa ceva și de ce ulterior a scos din documentație aceasta.

 

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Cart

Coș

Share