Site logo
26 octombrie 2022

Compania Națională de Căi Ferate CFR SA a lansat miercuri o licitație în valoare de 60 de milioane de euro pentru lucrări de întreținere și reparații la trecerile la nivel.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată”. Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru ce se vrea a fi încheiat pentru o perioadă de patru ani este cuprinsă între 22.300.416 și 297.338.880 de lei.

Prin achiziționarea acestor lucrări, se stabilește ca obiectiv înlocuirea elementelor componente ale trecerii la nivel cu cale ferată și ale suprastructurii căii, având ca rezultat eliminarea restricțiilor de viteză cauzate de starea căii, pentru aducerea liniei în parametrii de exploatare proiectați și implicit asigurarea confortului sporit și a siguranței circulației rutiere prin realizarea planeității zonei carosabile a trecerii.

Procedură pentru reparații la trecerile la nivel, împărțită în trei loturi

Execuția lucrărilor se va desfășura pe raza de activitate a Sucursalelor Regionale CF București, Craiova, Brașov, separat pe loturi, după cum urmează:

  1. Lot 1 – Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată pe raza Sucursalei Regionale CF București

Valoarea estimată fără TVA: 7.433.472,00 – 99.112.960,00 lei

  1. Lot 2 – Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată pe raza Sucursalei Regionale CF Craiova

Valoarea estimată fără TVA: 7.433.472,00 – 99.112.960,00 lei

  1. Lot 5 – Lucrări de întreținere și reparație a trecerilor la nivel cu calea ferată pe raza Sucursalei Regionale CF Brașov

Valoarea estimată fără TVA: 7.433.472,00 – 99.112.960,00 lei.

Acestea sunt cele trei loturi la care nu s-au primit oferte în cadrul procedurilor anterioare de licitație.

Pentru participarea la licitație, se solicită experiență similară. Ofertantul trebuie să facă dovada că a dus la bun sfârșit în ultimii cinci ani (perioadă ce se calculează de la data limită de depunere a ofertelor) lucrări în domeniul infrastructurii feroviare de natură sau complexitate similare cu obiectul procedurii, la nivelul unui contract sau a maximum trei contracte din care să rezulte că a executat lucrări în valoare cumulată de minimum 24.700.000 lei fără TVA, indiferent de lotul la care participă.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 7 decembrie 2022, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 7 aprilie 2023.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share