Site logo
Licitație pentru modernizarea liniilor de tramvai din Botoșani, în valoare de 30 milioane de euro
27 aprilie 2021

O licitație în valoare de aproape 30 milioane de euro pentru modernizarea liniilor de tramvai din Botoșani a fost lansată marți.

modernizarea liniilor de tramvai din Botoșani

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat marți dimineață anunțul de licitație ce are ca obiect ”Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul (proiectare și execuție)”.

Municipiul Botoșani este beneficiarul a două contracte de finanțare încheiate cu Ministerul Dezvoltării pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul. Finanțarea este asigurată prin Programul Operațional regional, Axa prioritară 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4, Obiectivul Specific 4.1 — Reducerea emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de mobilitate urbană durabilă.

Investiția vizată prin proiect prevede, pentru traseele 101 și 102, măsuri de îmbunătăţire a eficienţei transportului public de călători, a frecvenţei şi a timpilor săi de parcurs. Obiectivele urmărite sunt: creșterea numarului de pasageri transportați în cadrul sistemului de transport public modernizat cu 0,66%; scăderea anuală estimată a gazelor cu efect de seră cu 0,25%; reducerea utilizării transportului privat cu autoturisme cu minimum 3%; creșterea numărului de bicicliști și/sau pietoni cu minimum 2%.



Licitație pentru modernizarea liniilor de tramvai din Botoșani, împărțită în două loturi

Valoarea totală estimată a proiectului este de 147.952.991,39 lei, echivalentul a aproape 30 milioane de euro. Procedura este împărțită în două loturi, după cum urmează:

  1. Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul – Reabilitare cale rulare traseu 101

Valoarea estimată fără TVA: 74.533.384,23 lei.

  1. Transport urban durabil în municipiul Botoșani prin reabilitarea, modernizarea și extinderea transportului public local de călători cu tramvaiul – Reabilitare cale rulare traseu 102

Valoarea estimată fără TVA: 73.419.607,16 lei.

Pentru  participarea la licitație se cere experiență similară, și anume lista principalelor lucrări similare realizate în cursul unei perioade care acopera cel mult ultimii cinci ani, din care să reiasă că au fost realizate și duse la bun sfîrșit lucrări similare la nivelul unuia sau maximum cinci contracte, în valoare cumulată de minimum 70.000.000 lei fără TVA.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 31 mai 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 31 ianuarie 2022. (A.B.)

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share