Site logo
Licitație pentru plata cu cardul la STB a titlurilor de călătorie la ghișee și la automate
16 noiembrie 2021

O licitație pentru plata cu cardul la STB a titlurilor de călătorie la centrele de emitere și reîncărcare a cardurilor și la automatele de bilete a fost lansată marți dimineață.

În sistemul electronic de achiziții publice, Societatea de Transport București a postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Servicii de introducere a sistemului de plată prin POS a titlurilor de călătorie prin centrele de emitere și reîncărcare carduri și automatele de vânzare STB SA”.

Valoarea totală estimată a contractului de tip acord cadru ce se intenționează a fi încheiat în urma procedurii de achiziție este de 1.195.483,89 lei, echivalentul a peste 240.000 de euro. În urma încheierii contractului, numărul minim de unități dotate cu POS va fi de 103, iar cel maxim de 207.



Plata cu cardul la STB, prea puțin utilizată de călători

Plata cu cardul a titlurilor de călătorie la STB este posibilă și în prezent la multe ghișee ale societății. STB a înregistrat în 2020 încasări de 5,8 milioane de lei la POS, 4,5 milioane de lei prin SMS și 1,3 milioane de lei prin ecommerce. Toate aceste trei canale de plată au reprezentat doar 9% din totalul încasărilor STB, potrivit Raportului de activitate pe anul trecut.

Temperatura la care va trebui să funcționeze noile POS este cuprinsă între minus 25 și plus 70 de grade Celsius. În afară de livrarea și instalarea echipamentelor electronice, câștigătorul licitației va trebui să asigure și mentenanța, precum și consultanța la telefon, în intervalul orar 8,00-22,00.

Garanția de participare la procedura de achiziție lansată de STB este de 400 de lei, valabilă trei luni de zile. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 2 decembrie 2021, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 2 martie 2022.

We use cookies to improve your experience on our website. By browsing this website, you agree to our use of cookies.

Share